Scrisorile lui Stanca: Dragă Tudor Gheorghe,
E frumos să cânţi la "Centrul Cultural "Tudor Gheorghe""... Regret că nu ai mai zăbovit după reprezentaţie, voiam să-ţi las o carte... Dar, mi-a fost suficient să te văd pe scenă, să-ţi pup mâna, ca unui boier la cântecului şi poeziei, ce eşti, apoi, să te urmăresc la emisiunea lui Ciutacu...
Eşti un tip fabulos. O enciclopedie vie de poezie populară şi cultă. Şi de cântec. Altul nu există. Făcuşi o şezătoare cu cântec pe versurile din "La lilieci", Sorescu... Apoi, devenişi polemic. Caustic. Sarcastic. Nu musai pe discursul din ultimii ani, acela plin de o scârbă metafizică faţă de politrucii neamului. Ci pe istoria muzicii recente.
Pe "realizărili" culturale. După exemplul marelui muzicolog american Leonard Bernstein, ai ţinut o lecţie teoretică şi practică, şi caustică despre cântecul popular prolet-cultist.
De modul în care ciuma aia marxist-leninistă ne-a pătrus letal în cântec:"Cântec de viaţă nouă". Noi, pe când eram copii, luarăm valul drept în gură cu versuri obscene de Vero-Nina Cassian, Deşliu, Demostene, Breslaşu şi alţi... români. Tudore, te crezi etern? Chiar ai atâta timp? Nu ajunge că noi am recitat îmbujoraţi în clasa a patra, spânzuraţi mândru de o cârpă roşie de pionier, nemuritorul poem: "Dă-mi tăticule şi mie / O lopată şi-o mistrie / Să mă duc pe şantier / Să mă fac brigadier".
Sau, acel coloar la Stema ţării: "Iar steluţa cea de sus/ Oare ce-o avea de spus? / Socialismul spune ea / Construieşte ţara mea...".Din decorul spectacolului tău se întrevedeau stema şi steaua... Cam şifonate de vremi...
Mai puţin mi-a plăcut asta, lecţia de istorie... La câtă muzică sălăşuieşte în tine, chiar ai atâta timp, să te ocupi, didactic şi polemic, de rahaturile alea dedicate întrării ţăranului în "întovărăşire" de "Mitrea Cocor"? Guano culturnic... De sentimentele căcăioase ale bietului ţăran care-şi dădea animalele, carul şi pământul din strămoşi "cu bucurie" la "colectiv"? Uită-le Tudore! Eşti un artist creativ, contemplativ. Tezaurizează frumosul. Lasă altora lupta cu micimea mioritică. Oricum, de ea nu scăpăm în veci, prietene...
Iartă-mi pesimismul.
George Stanca pamflet
