Scrisorile lui Stanca - Dragă VUNK,
Lumea care doar vă ascultă/vede pe scenă crede că e uşor, pac-pac!
Nu ştie ea că uneori, ca să ajugeţi undeva, la următorul spectacol, după ce aţi terminat astă-noapte la 1, vă treziţi la 5 dimineaţa, ca apoi să o luaţi din loc iarăşi şi iarăşi...
Că viaţa de turneu e uneori un coşmar colectiv. Ce ştie lumea! Ea vede doar ce e sub reflectoare. Dar dacă e să vorbesc despre voi, ar fi fost necesar să o încep cu talentul.
Cu aportul fiecăruia la soundul trupei. Şi la calitatea artistică a compoziţiilor.
Căci, aici vreau să ajung, voi sunteţi ca şi Bere Gratis, Voltaj şi câteva trupe post-decembriste care, cu toată libertatea avută după ‘89, aţi optat pentru cântecul românesc.
În limba română. Uite ce am ajuns: pe vremea comuniştilor ne certam cu Uniunea Compozitorilor că sufoca pop-rock-ul.
Dar ei aveau interese: să evite concurenţa occidentală unde calitatea şi soundul primau. Acum lucrurile s-au schimbat. Ştiţi şi voi, e mai greu când ai un mesaj pentru publicul românesc exclusiv, să-l dai în limba sa, nu în engleză ca la Eurovision.
Chestie de opţiune: eşti trupă naţională sau internaţională. Poţi fi şi amândouă... dar fără elementul autohton rămâi doar un imitator.
Observ că voi aveţi ceva mereu de transmis. Şi chiar dacă succesul momentului este "Pleacă!", mesajul vostru pe termen lung se află în "Vreau o ţară ca afară".
Fiindcă se vede, vă doare. Fiindcă sunteţi copiii celor ca mine, care prea devreme, prea creduli, prea proşti fiind în 1989, ne-am lăsat manipulaţi ca nişte cârpuliţe.
Am sperat la mai bine, am visat lapte şi miere. Şi, Ăştia ne dau portokakale şi fiere. Asta avem. Asta e răsplata. S-au pişat pe noi, un popor mămăligos, ca să-şi pună ei blondele-n capu-statului.
Băieţi, nu staţi, nu vegetaţi, mai faceţi cântece din astea. Cântecu' să vă fie mitralieră. Vă scriu eu textele.
Că mi-au dat Ăştia destul venin. Moca. Şi o spun cu "mânie proletară", acum la alegeri cântaţi-le "Pleacă"! Şi spuneţi-le vorba lui Bogdan-basistul: "La reveredere!"
... şi-un praz verde de la mine.
George Stanca, pamflet
