Secretele vedetelor cu căsnicii longevive. Ce sfaturi au Anca Serea, Elena Gheorghe și Lavinia Goste, când tot mai mulți divorțează: „Nu e bine să iei decizii la cald”

Ultima actualizare:

Într-o lume în care relaţiile par tot mai fragile, câteva cupluri din showbizul românesc demonstrează că iubirea poate rezista în timp. Elena Gheorghe şi Cornel Ene, Anca Serea şi Adrian Sînă sau Lavinia Goste şi Marius Zorilă sunt doar câteva exemple pe care ţi le prezintă Click! Haideţi să le cunoaştem secretele!

Anca Serea e mamă eroină. Are șase copii,  dintre care patru cu solistul Adi Sînă
Anca Serea e mamă eroină. Are șase copii, dintre care patru cu solistul Adi Sînă

Într-o perioadă în care tot mai multe poveşti de iubire se încheie rapid, există şi exemple care contrazic trendul. Cupluri precum Elena Gheorghe şi Cornel Ene sau Adi Sînă şi Anca Seream Lavinia Goste şi Marius Zorilă arată că stabilitatea în doi nu este imposibilă, ci rezultatul unor alegeri conştiente. 

După 16 ani de căsnicie, Lavinia Goste şi Marius Zorilă vorbesc deschis despre momentele dificile prin care au trecut. Invitaţi în podcastul realizat de Mihai Ghiţă, cei doi au subliniat că nu au fost ocoliţi de încercări, însă au ales de fiecare dată să rămână împreună. „Într-o relaţie este foarte important să-l laşi pe omul de lângă tine să fie el”, a spus artista, punctând ideea de libertate şi respect reciproc. Părinţi ai gemenelor Maria şi Ioana, în vârstă de 12 ani, cei doi au construit o familie bazată pe echilibru şi înţelegere.

Lavinia Goste și Marius Zorilă  sunt căsătoriți de 16 ani  și au două fete gemene
Lavinia Goste și Marius Zorilă sunt căsătoriți de 16 ani și au două fete gemene

O poveste la fel de solidă este şi cea dintre Elena Gheorghe şi Cornel Ene. Cei doi se cunosc de peste două decenii, relaţia lor începând în perioada în care făceau parte din aceeaşi trupă. Căsătoriţi de 14 ani şi părinţi a doi copii, Nicholas şi Amelie, artiştii au învăţat în timp importanţa momentului potrivit în gestionarea conflictelor. „Când unul este tensionat, celălalt îl lasă să se calmeze. Nu e bine să iei decizii la cald”, a mărturisit Elena, dezvăluind o lecţie preluată din familia sa. 

„Am învăţat ceva de la părinţii mei. Întotdeauna, când a existat o tensiune sau o discuţie în contradictoriu, mama a lăsat de la ea sau tata. Depinde cum era atunci atmosfera. Şi aşa am învăţat şi eu, aşa a învăţat şi Cornel. Când vedem că celălalt e un pic mai tensionat, îl lăsăm până se calmează. Este foarte important ca discuţiile pe care le porţi să aibă loc când e atmosfera potrivită, nu la cald, că atunci iei decizii greşite. E mai bine să se relaxeze un pic şi abia după aia poţi să i le spui. De multe ori, noi, femeile, avem de câştigat dacă aşteptăm momentul potrivit, că dacă i le spui aşa drăguţ, parcă zice da”, ne-a împărtăşit din propria experienţă Elena Gheorghe.

Elena Gheorghe și  Cornel Ene sunt împreună  de 14 ani și  au doi copii
Elena Gheorghe și Cornel Ene sunt împreună de 14 ani și au doi copii

Adi Sînă şi Anca Serea, 16 ani de căsnicie şi 4 copii împreună

Şi cuplul format din Adi Sînă şi Anca Serea este un exemplu de echilibru, în ciuda provocărilor unei familii numeroase. Cei doi au împreună patru copii (Anca mai are doi copii din prima sa căsnicie) şi o relaţie de aproape 16 ani, construită pe comunicare constantă şi sprijin reciproc.

„Nu este uşor, dar avem un echilibru bine definit”, a spus Anca, în timp ce Adi recunoaşte că succesul în carieră este strâns legat de liniştea din familie.

Anca Serea a făcut chiar şi un Decalog al familiei fericite! „10 reguli nescrise în familia noastră:

Iubire, respect, susţinere, sinceritate, râsete, iertare şi timp petrecut împreună.

Suntem diferiţi, dar mereu o echipă.

Vorbim întotdeauna cu respect, chiar şi atunci când nu suntem de acord. Deciziile importante le luăm împreună - fiecare voce contează.

Indiferent cât de grea devine viaţa, acasă vei găsi mereu iubire şi sprijin.

Familia este mereu pe primul loc!

Nu facem promisiuni pe care nu le putem respecta.

Vacanţele le plănuim în familie, pentru ca fiecare să se simtă inclus.

Râdem mult, chiar şi în zilele mai grele.

Ne ajutăm fără să ni se ceară.

Spunem adevărul, chiar şi atunci când e greu - iubirea noastră nu depinde de greşeli”, a precizat vedeta.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Anca Serea, foto Instagram jpg
banner oana pellea jpg
lily allen instagram jpg
vedete slabit jpeg
DJ Harra a lansat primul ei videoclip full AI
kylie jenner genti hermes instagram jpg
image png
banner ritualuri de înfrumusețare jpg
image
image