Secretul Roxanei Blagu, fosta solistă a trupei Trident. Ce o ține în formă: „Am un ritual al meu zilnic”
Roxana Blagu (40 de ani), fosta solistă a trupei Trident, se iubește de ani buni cu avocatul Andrei Badiu, cu care are un băiețel, Sasha (5 ani). Micuțul îi ocupă însă tot timpul și o ține în priză pe fosta cântăreață care arată trăsnet. Cum se menține?










Roxana Blagu și avocatul Andrei Badiu au devenit părinți în plină pandemie de coronavirus. Cei doi s-au căsătorit religios chiar după venirea pe lume a băiețelului lor, organizând, în aceeași zi, și botezul copilului lor.
„Sasha a crescut. Când plec eu de acasă, el stă cu tati sau cu bona. Am o bonă filipineză de 5 ani care este parte din familia noastră. A fost și bona fetiței mele, am readus-o în țară după 10 ani, e totul ok. Sasha e răsfățatul familiei. E lipit de mine și e foarte agitat. Uneori, seara mi se întâmplă să adorm înaintea lui”, a declarat Roxana Blagu, pentru Click!
Ce intervenții estetice mai are în plan?
Roxana are deja două nașteri la activ, iar fosta solistă a simțit nevoia să apeleze la medicul estetician, în mai multe rânduri. Cea mai importantă intervenție estetică la care Roxana a apelat până acum a fost ajustarea sânilor, dar și a abdomenului.
„Am un ritual al meu zilnic de înfrumusețare: imediat cum mă trezesc fac curățarea feței, apoi aplic o cremă de hidratare, apoi o cremă cu SPF. Nu prea mă fardez decât atunci când am evenimente speciale. Seara la fel, nu există să adorm nedemachiată.
La nivelul feței, îmi fac tot felul de tratamente non-invazive regulat. În rest la corp nu, nu mai am în plan alte intervenții estetice de amploare. Fac sport cât pot și încerc să mănânc cât mai sănătos”, a mai spus Roxana, pentru Click!
Roxana Blagu a făcut parte din trupa Trident, împreună cu Andreia Sibechi și Loredana Poghircă. Formația de trei fete a făcut furori între anii 2004-2006, perioadă în care a susținut peste 300 de concerte și a lansat un singur album. Chiar dacă mai păstrează legătura și azi, cele trei fete nu s-au gândit să mai revină în muzică.


































