Şerban Copoţ i-a arătat fiului cum era să fii copil în comunism

Ultima actualizare:

    Şerban Copoţ şi-a dus băieţelul să se joace cu jucării din era comunistăFoto: serbancopot.ro
Şerban Copoţ şi-a dus băieţelul să se joace cu jucării din era comunistăFoto: serbancopot.ro

Șerban Copoț a fost impresionat de jucăriile din perioada comunistă adunate de un colecţionar şi a decis să i le arate fiului său, Tedi. Micuțul de patru ani, deși face parte din generația copiilor care se joacă pe tabletă sau pe calculator, s-a arătat foarte interesat de jocurile aparent banale cu care se jucau inclusiv părinții lui când erau mici.

“Acum două zile am vizitat un colecționar care a adunat vreo 12.000 de jucării din fosta Uniune sovietica, ori produse in România de dinainte de 89. Cu cele românești o bună parte din internauții de azi și-au animat copilăria în anii 60, 70 sau 80. Mașinuțe, păpuși, table de joc, rachete sau avioane. Am ținut în mână un joc original, intact, DACII ȘI ROMANII, sau un set complet de cărți de joc PĂCĂLICI! Setul acela firav de popice de plastic pe care îl găseai la librăriile comuniste sau stropitoarea pentru copii sunt câteva obiecte care mi-au readus amintiri demult îngropate în fișierele memoriei mele.

Tedi s-a bucurat de jucării
Tedi s-a bucurat de jucării

O reală plăcere a fost să revăd cu ochii mei o parte din copilăria mea alături de propriul copil. M-am mândrit când am văzut că Tedi se desprinde cu greu de acel muzeu. A fost foarte curios și atras de tot ce îi pica în mâini și cerea detalii despre reguli de joc și am fost măgulit de faptul că i se păreau frumoase jucăriile mele de atunci. Întors în timp, mi-am amintit și de cât de greu se găseau jucării prin anii 80 și cum, atunci când eram nevoiți să improvizăm la joacă în pământul din fața blocului, făceam din cârligele de rufe ale părinților cele mai tari mașini de curse.

Imaginația ținea loc de orice model de mașină sport, macara sau buldozer. Erau alte vremuri și sărmanii părinți făceau eforturi mari să găsească orice fel de jucărie, altfel decât cele cinci pe care le aveai deja sau le stricasei de câteva ori până atunci”, a scris artistul pe blogul lui, unde a publicat și fotografiile realizate alături de jucăriile colecționarului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
Banner Silviu Biris
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net