Smiley, moment umilitor pe scenă. Vedeta a uitat toate versurile: „Bă, acum a avansat tehnologia...”

Ultima actualizare:

Smiley este unul dintre cei mai iubiți artiști de la noi din țară, care reușește mereu să facă o atmosferă incendiară la concerte. Are muzica în sânge, iar scena îl iubește, însă puțini știu că nu a fost așa mereu. Mulți artiști își descoperă talentele încă de mici, în timp ce alții trec prin experiențe puțin mai neplăcute până să ajungă celebri. Este și cazul lui Smiley, care atunci când era mic a trăit un moment tare greu pentru un copilaș de grădiniță.

Smiley
Smiley

Moment jenant pentru Smiley

Invitat în cadrul podcastului lui Bobonete, Smiley a vorbit deschis despre un moment care l-ar fi putut marca foarte mult în copilărie, dar grație părinților săi, acesta a depășit cu brio acea situație.

„Părinții mei, când am făcut eu 18 ani, mi-au făcut cadou de ziua mea la 18 ani o înregistrare cu mine la trei ani”, a spus Smiley.

Ei bine acea înregistrare a fost făcută pentru ca micul Andrei de atunci să treacă peste un moment jenant pe care l-a trăit la grădiniță. Mai exact, artistul se afla la serbare acolo unde avea de interpretat niște versuri. Andrei reușise să învețe toate rolurile celorlalți colegi și le știa pe dinafară, însă când a venit momentul ca el să își spună versurile, de emoție s-a blocat și a uitat absolut tot.

Pentru a-l ajuta pe copilul lor să treacă peste acel moment ce l-a afectat pe Andrei, au hotărât să mai facă o dată serbarea acasă și au înregistrat tot! Acea filmarea i-a fost dăruită lui Smiley la majorat. „Au fost foarte inspirați. Bă acum că a avansat tehnologia putem face o înregistrare pe care să o păstrăm.”, a mai adăugat artistul referitor la acel moment. 

Cadou emoționant pentru Josephine

Cadou emoționant pentru Josephine
Cadou emoționant pentru Josephine

Acea înregistrare l-a inspirat pe artist să facă ceva asemănător cu soția sa pentru fiica lor Josephine. Acesta a mărturisit că fix înainte de a merge la maternitate pentru ca Gina să îi dea naștere fiicei lor, cei doi au făcut o înregistrare emoționantă pe care plănuiesc să i-o dea cadou lui Josephine atunci când va împlini 18 ani!

Bă acum că a avansat tehnologia putem face o înregistrare pe care să o păstrăm. Noi am făcut o treabă, fix înainte să plecăm la maternitate. Eu i-am zis Ginei că aș vrea să facem o filmare, la Josephine în cameră, să-i vorbim ei la 18 ani (n.r să-i transmită un mesaj). Și Gina mi-a zis că nu poate, că o să plângă… dar fix înainte cu jumătate de oră sau o oră, înainte să plecăm la maternitate, am pus telefonul să vorbim.

Nu ne-am făcut niciun plan, am zis hai să vorbim despre ce simțim. Și atât am zis… draga noastră Josephine, și am început să plângem amândoi ca proștii. Dar până la urmă am reușit să spunem niște lucruri, pe care eu nu mi le amintesc, nici nu pot să mă uit la filmare acum, dar vrem să i-o dăm la 18 ani. Eu am învățat asta de la ai mei,” a mai spus Smiley în cadrul podcastului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
image
actualitate.net
image
actualitate.net