Totul despre ceremonialul incinerării lui Andrei Gheorghe

Ultima actualizare:

    Andrei Gheorghe a murit luni, 19 martie, la vârsta de 56 de ani
Andrei Gheorghe a murit luni, 19 martie, la vârsta de 56 de ani

Intrarea Serelor nr 1, sector 4. Aici, este cel mai mare crematoriu din România, Vitan-Bârzești, locul unde va fi incinerat sâmbătă, la ora 10.00, Andrei Gheorghe. Click! îţi spune cum va decurge ceremonialul incinerării celui care a fost denumit “regele radioului”.

Cum Biserica Ortodoxă nu acceptă incinerarea, nu vor fi preoți ortodocși. Este posibil însă ca familia să aducă, așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri, preoți ortodocși răspopiți sau de alte confesiuni, pentru ca mortul să nu fie ars fără slujbă. Potrivit regulamentului de funcționare a instituției, condiţiile şi personalul care asigură transportul decedatului sunt stabilite de persoana care se ocupă de incinerare.

Nimeni nu are acces în sala cuptoarelor, unde se va petrece practic arderea corpului decedatului, membrii familiei urmând să privească procedura dintr-o cameră specială. Pentru că încăperea este mică, în ea nu au acces decât foarte puține persoane, de obicei sunt acceptate maximum cinci rude. Alături se află o sală unde cei apropiați își pot lua rămas bun, forma fiind aleasă de familie.

Corpul este băgat în cuptor îmbrăcat în costum, fără cravată, dar cu o brățară albă la mână, cu datele de identificare. Pe ultimul drum el va fi dus cu liftul, din camera mortuară în ”sala aragazului”. Potrivit unor surse din crematoriu, cenușa sa va cântări în jur de 1,5 kg.

După efectuarea incinerării, cenuşa este depozitată în urna standard de la crematoriu sau în cea adusă de familie. Pentru depozitarea urnei, se poate concesiona o nişă în columbar (locul în care sunt ținute urnele cu cenușă), urmând ca anual, în baza actului de concesiune, să se achite tariful de întreţinere. Acesta este de 8 lei pe an.

-

Columbarul este o clădire cu trei niveluri, acoperită, cu un părculeţ în mijloc, vegheat de un molid. De jur-împrejur, dispuse radial sunt nişele pentru urne. Dintr-un total de 14.000 de nişe, numai 3.000 sunt ocupate. Majoritatea oamenilor aleg să le ducă acasă.

Pe nișele în care sunt păstrate urnele, sunt puse plăci de marmură, sculptate cu numele celor aflate în ele. Acestea sunt fixate în şuruburi, de care atârnă iconiţe. Ca și în cimitire, unde sunt locuri de veci abandonate și la columbarul de la crematoriul bucureșten există o cameră cu urne abandonate.

Pentru o incinerare, preţul se ridică la 1.500 de lei, conform site-ului Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane din Bucureşti. Sumă în care sunt incluse depunerea la capelă și o urnă clasică neagră în care va fi depusă cenușa defunctului. Doar pentru incinerarea la Crematoriul Vitan Bârzeşti se percepe o taxă de aproape 600 de lei. Eliberarea actelor necesare incinerării mai costă 21 de lei, iar pentru eliberarea adeverinţelor se achită 10 lei. Pentru depunerea la capelă se achită 60 de lei. La firmele private de pompe funebre, costul incinerării poate ajunge la 3.500 de lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net