Holografii și-au adus copiii pe scenă aseară, la concertul de la Sala Palatului. Dan Bittman, super mândru de cei trei băieți ai lui: Alex, Patrick și Marc
Trupa Holograf a concertat aseară cu succes la Sala Palatului din București. Concertul “Sigur” a fost bine primit de către publicul care a fost în delir la fiecare hit al celebrei trupe Holograf care de 46 de ani încoace ne încântă cu cele mai frumoase piese de dragoste.







Dan Bittman (62 de ani)și colegii săi de trupă, Edi Petroșel, Tino Furtună, Mugurel Vrabete și Romeo Dediu au fost foarte veseli și au comunicat foarte bine cu publicul. S-au bucurat și s-au emoționat împreună și au fost la înălțime, ca de fiecare dată!
Alex și Patrick Bittman au cântat piesa preferată a lui Dan Bittman din repertoriul lor
Un moment special în cadrul concertului “Sigur” al trupei Holograf a fost apariția pe scenă a copiilor membrilor trupei. Cei trei băieți ai lui Dan Bittman, Alex, Patrick și Marc, dintre care Alex și Patrick Bittman interpretând o piesă în limba engleză, compusă chiar de ei.
Băiatul lui Romeo Dediu, Alex, a cântat și el o piesă din repertoriul Holograf, fiind acompaniat la chitară de Jurjak (George Petroșel - fiul lui Edi Petroșel), dar și de băiatul lui Mihai Pocorschi, Vladimir, care seamănă izbitor cu celebrul său tată. Pe scenă a mai urcat și fiica lui Tino Furtună, Alexandra.
Membrii trupei Holograf au fost foarte încântați de momentul muzical oferit de copiii lor, publicul aplaudându-I de asemenea.
„Melodia asta, pe care, în mare, Patrick a făcut-o și i-a trimis-o lui tata, lui domnul Dan, și când a auzit-o tata a zis că e prea tare, îi place prea mult și trebuie să ajungă peste tot, să o audă toată lumea. Am dus-o la radiouri, a fost plăcută.
E o piesă bună, din repertoriul nostru, la momentul actual, este piesa favorită a tatălui nostru. Noi ne uităm la el și cântă, acum se uită el la noi și cântăm muzica care îi place. Sunteți gata să o ascultați?”, s-a adresat Alex Bittman (26 de ani) publicului de la Sala Palatului care a venit la concertul trupei Holograf.
Alex Bittman este deja foarte cunoscut ca om de studio, textier și compozitor pentru valul nou de artiști.
Patrick Bittman (21 de ani), mijlociul familiei, seamănă izbitor cu tatăl lui când era mai tânăr și are părul mai lung, așa cum era look-ul celebrului artist atunci când a cântat, la începuturi, în trupa Holograf.
Dan Bittman a spus aseară despre fiul său cel mic, Marc (18 ani), că este și el foarte talentat în ceea ce privește muzica, a studiat chitara, dar nu vrea să cânte, cel puțin deocamdată.
După momentul muzical al băieților lui, Bittman i-a rugat pe ai lui să rămână pe scenă și i-a invitat acolo și pe prietenii lor din culise, noua generație de artiști, să rămână alături de el pe scenă atunci când a cântat piesa “Cât de departe”.
I-au adus un tribut fostului lor prieten și coleg, Gabriel Cotabiță
Vreau o minune”, “Să nu-mi iei niciodată dragostea”, “Dacă noi ne iubim”, “Și băieții plâng câteodată”, “Ți-am dat un inel”, toate piesele celebre ale Holograf s-au auzit aseară pe scena Sălii Palatului.
Ca de fiecare dată, Holografii au adus și un tribut și câte un omagiu celor plecați prea devreme dintre noi, pe piesa “Vine o zi”, și în mod special colegilor lor, Marius Bațu și Gabriel Cotabiță, care s-au stins anul trecut. Pentru Gabriel Cotabiță, trupa Holograf a pregătit un moment special pentru piesa “Păsări de fum”, proiectând imaginea regretatului artist cântând pe plasmele mari amplasate pe scenă. Emoțiile au fost la cote maxime!