Liliana Ștefan și Dan Bittman, mândri de fiii lor. Ce a făcut Patrick la împlinirea celor 20 de ani

Ultima actualizare:

Chiar dacă s-au despărțit, textiera Liliana Ștefan și Dan Bittman de la Holograf, au trei băieți de care sunt tare mândri, și se pare că aceștia calcă pe urmele tatălui lor. Până acum, doar Patrick și Alex au făcut pași importanți în industria muzicală, iar părinții lor sunt foarte mândri de ei.

Dan Bittman e un tată fericit
Dan Bittman e un tată fericit

Se spune că ce naște din pisică, șoareci mănâncă, iar de multe ori, copiii vedetelor, le calcă pe urme părinților. Și, iată că este adevărat, cel puțin în familia lui Dan Bittman. Căci solistul de la Holograf și Liliana Ștefan, au trei băieți mândri ca brazii, de care sunt foarte încântați. Mai ales că, recent, Patrick, a împlinit 20 de ani, iar mama lui a ținut să îi ureze la mulți ani pe rețelele de socializare.

Fiul mijlociu al celor doi, cunoscut sub pseudonimul P Bitt, a lansat un album online, dar și o colaborare cu fratele mai mare, Alex, care, de ceva vreme, este DJ. Părinții sunt tare mândri de cei doi fii, dar și de mezinul care vine puternic din urmă. O lungă perioadă de timp, cei trei băieți își doreau să devină fotbaliști, așa cum a încercat și tatăl lor.

Patrick & Dan Bittman, în urma cu câțiva ani
Patrick & Dan Bittman, în urma cu câțiva ani

La un moment dat, mama lor, textiera Liliana Ștefan, ne dezvăluia mai multe lucruri despre aceștia.

„Nu mă pricep la ce fac ei”

„Noi facem muzică diferită, nu are nici o legătură. Eu fac muzică pentru copiii, el pentru adolescenţi, cei de vârsta lui. Ei au fanii lor, au un stil care se numeşte trap. Ei sunt mulţi, este o întreagă mişcare. Nu am cum să-l sfătuiesc, pentru că nu mă pricep la ce fac ei. Ce pot să spun, că producţia în sine, muzică asta, că să atragă atenţia asupra ei, are un text foarte „colorat”. Dar, producţia muzicală, tot ce auziţi pe fundal, în spate, se face cu foarte multă mult. Cel mai des îi cer eu să ascult. Îi spun ce-mi place, dar nu contează ce părere am eu pentru, că nu sunt în targetul lor”, a mărturisit aceasta.

Patrick Bittman
Patrick Bittman

„De obicei, îmi place. E o chestie de fizică, sunt nişte frecvenţe cu care rezonăm la o anumită vârstă. Patrick s-a lăsat definitiv de fotbal. Să ştii că ei cresc foarte repede. Vrea să se apuce de afaceri. Nici Mark nu mai face fotbal, s-a lăsat şi el, gata, fotbalul a luat sfârşit în viaţa noastră! El cântă acum la chitară. E foarte bun şi cu vocea. Dar o să-l aşteptăm ceva timp, pentru că nu e dornic de a epata, de a ieşi în faţă. Nu are chef să-şi expună vocea. Acum e cu jocurile, cu prietenii lui”, povestea mama lor, în urmă cu ceva ani.

Înainte de pandemie, Alex și-a făcut un nume ca DJ, având chiar mai multe colaborări, iar  acum, iată că a venit rândul lui Patrick să se ocupe de muzică, într-un mod profesionist.

Liliana Stefan, alături de fiul său în momentul în care a terminat liceul
Liliana Stefan, alături de fiul său în momentul în care a terminat liceul

Și probabil că va veni și rândul lui Mark, însă trebuie să mai avem puțină răbdare. Tot Liliana, într-un interviu recent, povestea că „mă străduiesc să fiu o mamă răbdătoare, atentă la nevoile fiecăruia în parte. Ei au personalități diferite, însă au un stil comun, ceea ce îmi face muncă mai ușoară. Nu mi-au dat bătăi de cap, deloc. De care dintre cei 3 băieți sunt cea mai apropiată?

Mi s-a pus de multe ori această întrebare și răspunsul nu s-a schimbat: sunt la fel de apropiată de fiecare în parte. Sunt persoane care spun că așa ceva nu se poate, dar eu pot să le contrazic. Nu numai că se poate, dar este și foarte frumos să te apleci cu răbdare și dedicație asupra fiecărui copil pe care îl ai, pentru că merită; e un timp superb care ți se dă că un dar divin”, a mai spus ea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net