Un copil nedorit, dar un actor adorat de mii de români. Destinul tulburător al unui mare artist
A fost adorat de un întreg popor, dar nu și de propriii părinți. Ștefan Mihăilescu-Brăila, unul dintre cei mai mari actori de comedie ai scenei românești, s-a născut pe 3 februarie 1925, în Brăila, și a crescut în lipsa iubirii materne, o traumă pe care a purtat-o întreaga viață. Deși pe scenă stârnea hohote de râs și aplauze, în spatele cortinei își ducea un destin marcat de durere și singurătate.
„Este dificil să faci faţă publicului. Spui o glumă, iar aplauzele te determină să inventezi alte zece. La începutul carierei, îmi plăcea să improvizez, iar în comedii mă lăsam dus de val cu multe clovnerii. Totuşi, a venit o perioadă când, fie din observaţiile unui coleg, fie din cele ale unui regizor sau ale unui spectator, am realizat că îngreunarea rolului este inutilă”, spunea marele actor.
O copilărie fără dragoste, un adult fără capacitatea de a iubi
Puțini știu că Mihăilescu-Brăila a fost un copil nedorit, născut „din flori”, în urma unei relații a mamei sale cu un medic din cartierul Lacul Dulce. Mama, infirmieră la acea vreme, avea doar 19 ani și nu și-a dorit copilul. A crescut fără afecțiune maternă, iar lipsa iubirii l-a urmărit toată viața. Mai târziu, avea să mărturisească, cu o sinceritate sfâșietoare: „N-am fost învățat să iubesc”.
Copilăria sa a fost marcată de respingere și umilințe. Trăia în casa bunicilor, iar unchiul său îl batjocorea constant pentru felul în care arăta, ba chiar îl lovea cu lingura în cap. A dezvoltat, astfel, o teamă profundă față de sărăcie, devenind în același timp posesiv, dar și generos cu cei apropiați.
De la hamal în port la star de cinema
A început să muncească de la 16 ani, întâi ca hamal, apoi ca salahor și funcționar. Fascinat de filmele americane, visa să ajungă în Statele Unite. La 14 ani, a încercat chiar să fugă de acasă și să se îmbarce clandestin pe un vapor, dar aventura a fost oprită la timp de părinții prietenului său. Mai târziu, glumea spunând: „Eram mai talentat decât Edward G. Robinson, Lino Ventura și Louis de Funès la un loc”.
În 1947, a absolvit Conservatorul „G. Cavadia”, apoi a început să joace la teatrul din Brăila. În 1956, a ajuns la Baia Mare, iar un an mai târziu a fost angajat prin concurs la Teatrul „Giulești” din București, unde a devenit unul dintre cei mai iubiți actori ai generației sale.
Nu avea un fizic de star, era scund, chel de tânăr, cu un nas proeminent și buze subțiri, dar avea o prezență scenică electrizantă, o voce cu un timbru unic și o expresivitate ieșită din comun. Cu toate că nu arăta ca un actor clasic de comedie, avea ceva ce publicul nu putea uita: autenticitate.
Ștefan Mihăilescu-Brăila a lăsat în urmă roluri de neuitat în filme precum „Nea Mărin miliardar” sau „Secretul lui Bachus”, pentru care a primit Premiul ACIN în 1987. Rolul din Bachus a fost și ultimul său mare succes.
Final trist pentru un om care a făcut milioane să râdă
În ciuda popularității sale uriașe, marele actor s-a stins din viață pe 19 septembrie 1996, aproape uitat, la vârsta de 71 de ani. Doar zece persoane au fost prezente la înmormântarea sa. A murit cum a trăit: cu discreție, cu demnitate și cu o povară emoțională pe care n-a împărtășit-o niciodată cu adevărat.
Ștefan Mihăilescu-Brăila rămâne o figură emblematică a comediei românești, un om care a învățat să facă lumea să râdă, fără să fi cunoscut vreodată ce înseamnă iubirea adevărată.
