Autorităţile au găsit cutiile negre ale avionului AirAsia

Ultima actualizare:

    Avionul aparţinând companiei AirAsia s-a prăbuşit la scurt timp după decolare
Avionul aparţinând companiei AirAsia s-a prăbuşit la scurt timp după decolare

Autorităţile fac tot posibilul pentru a recupera coada avionului AirAsia prăbuşit în Marea Java pe 28 decembrie.

Autorităţile indoneziene au anunţat miercuri că au găsit coada avionului. Această parte a avionului este cea care conţine de obicei cutiile negre care înregistrează informaţiile legate de zbor, cruciale pentru stabilirea cauzelor prăbuşirii avionului (zborul QZ8501).

"Un vapor a detectat sunete. Scafandrii încearcă să ajungă la ele", a declarat pentru AFP un responsabil pentru operaţiunile din Marea Java, S.B Supriyadi, referindu-se la cutiile negre.

"Localizarea sunetelor ar fi aproape de locul unde a fost găsită coada avionului", a adăugat el la Pangkalan Bun, oraş dotat cu un aeroport şi situat cel mai aproape de zona căutărilor la care participă mai multe ţări.

Avionul Airbus A320-200 cu 162 de persoane la bord a dispărut de pe ecranele radar la scurt timp după decolarea din oraşul indonezian Surabaya cu destinaţia Singapore, după ce a traversat o zonă cu nori ameninţători.Nu se ştie exact ce a dus la prăbuşirea avionului, dar se pare că vremea rea a jucat un rol important. Pilotul a cerut permisiunea de a lua altitudine pentru a evita norii, dar nu a primit autorizaţie imediat din partea cotrolului aerian din cauza traficului aerian intens din acest sector. Contactul cu avionul a fost pierdut la scurt timp după acest moment.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul Harry și Meghan Markle Foto Getty Images jpg
image
image
image
image
image
image
viitura sat slatioara 2 1024x576 jpg
sex jpg
zarug lorelai asia expresz jpeg
Barbat arestat - catuse FOTO Shutterstock
f86f6691 60b5 4a3c a365 aa8e678c0156 (1) jpeg
NZ9TprqoX8S 3L jpg
image png
Mirosuri neplacute Asa poti avea o casa parfumata si primitoare  Sursa foto shutterstock 1892880535 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net