Tâmplarul a câştigat 6.380.000 €, dar nu renunţă la slujba sa

Ultima actualizare:

    Gerard împreună cu soţia sa, Ann, şi una dintre fiice
Gerard împreună cu soţia sa, Ann, şi una dintre fiice

Gerard Murphy a intrat în rândul milionarilor după ce a câştigat la loto 6,38 milioane de euro. Cu toate acestea, el nu va renunţa în ruptul capului la umila lui slujbă, oricât ar fi de grea.

Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, are 6 milioane de motive să zâmbească după ce a câştigat la loteria naţională din Irlanda. Gerard Murphy, un simplu tâmplar din orăşelul Ballinrobe, a câştigat fabuloasa sumă de 6,38 milioane de euro, după ce a completat lozul norocos chiar în agenţia cumnatului său, Martin. Cu toate acestea, irlandezul s-a întors a doua zi la serviciu, pentru că se simte dator faţă de locul de muncă.

“Nu-mi pot imagina cum e să nu muncesc. Meseria de tâmplar e viaţa mea de peste 30 de ani”, a povestit câştigătorul, atunci când a aflat vestea cea mare de la soţia sa, Ann. Gerard n-are de gând să renunţe niciodată la slujba de tâmplar, pentru care e plătit cu numai 2.843 de euro (12.546 de lei) pe lună. Câştigul de duminica trecută nu este însă o întâmplare! Irlandezul susţine că joacă de peste 20 de ani aceeaşi combinaţie de numere, 3, 7, 11, 33, 37 şi 42, însă abia acum a dat norocul peste el. “Aleg aceleaşi numere, care sunt vârstele copiilor ori datele de naştere. Eram mereu optimist că voi câştiga cândva. Trebuia să apară de undeva norocul”, a declarat acesta, printre strigăte de bucurie. Bărbatul spune că dacă va mai câştiga o sumă oricât de mare tot nu se va lăsa de meseria lui modestă. Cu banii de la loterie vrea să călătorească şi să-şi ajute copiii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Florin Decuseara, cântăreț jpg
image
image
image
image
image
image
cai sat jpg
555 (19) jpg
bacalaureat adevarul jpg
bani jpg
femeie haine dulap shutter jpg
FotoJet (6) jpg
Cinci poveşti mai puţin cunoscute despre Bucureştiul de altădată jpeg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net