Adolescent de 15 ani, găsit spânzurat în spatele casei, după o ceartă cu mama sa

Ultima actualizare:

    Tânărul s-a spânzurat după o discuţie în contradictoriu cu mama sa
Tânărul s-a spânzurat după o discuţie în contradictoriu cu mama sa

Un adolescent de 15 ani din judeţul Vaslui a fost găsit spânzurat, sâmbătă dimineaţă, de un copac din spatele locuinţei sale, mama acestuia spunând că vineri seară a avut o discuţie în contradictoriu cu el, iar pe telefonul victimei fiind găsit un mesaj în care arăta că nu mai are rost să trăiască.

Potrivit primelor informaţii oferite de poliţiştii vasluieni, băiatului a fost găsit spânzurat de către mama sa, care a sunat la 112 pentru a solicita intervenţia unei ambulanţe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Echipajul medical ajuns la faţa locului a constatat decesul adolescentului, iar poliţiştii au declanşat o anchetă în acest caz.

"Mama minorului, aflată sub şocul tragediei, le-a declarat poliţiştilor că, în cursul serii de vineri, a avut o discuţie în contradictoriu pe probleme de adolescenţă, explicându-i băiatului că nu ar fi bine să facă anumite lucruri. Asupra victimei a fost găsit un telefon mobil în care era scris un mesaj, că nu mai are rost să trăiască, însă care nu fusese trimis către cineva”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui le-au spus poliţiştilor că, în urmă cu aproximativ o lună, au mai fost solicitaţi să intervină pentru acordarea de îngrijiri medicale adolescentului respectiv, care avea leziuni la o mână, semne ale unei tentative de suicid. Atunci, adolescentul a refuzat să meargă la spital.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Florin Decuseara, cântăreț jpg
image
image
image
image
image
image
bacalaureat adevarul jpg
bani jpg
femeie haine dulap shutter jpg
FotoJet (6) jpg
Cinci poveşti mai puţin cunoscute despre Bucureştiul de altădată jpeg
image png
Lacul Sfânta Ana, un important obiectiv turistic din Harghita jpeg
Satul Curpenii Silvașului din Hunedoara  Foto Lucian Ignat (5) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net