Masorul lui Gigi Becali, de la Rolls Royce la covrigi
Era pe cai mari, mânca fineţuri şi se dădea în limuzine, dar a ajuns la covrigi şi ”mârţoage” cu faruri sparte.
Marius Locic, altădată “regele imobiliarelor”, a fost surprins de fotoreporterii Click! în timp ce molfăia cu patimă un covrig, supraveghindu-şi cu ochi de vultur maşina, un modest Audi de nici 5.000 €, prăfuit şi cu un far spart.
Vremurile în care întorcea capetele trecătorilor cu două maşini estimate la câte 500.000 € fiecare, un Rolls Royce Phantom decapotabil şi un Maybach ultimul răcnet, sunt o amintire. Marius Locic a trecut pe rând de la statutul de mare om de afaceri la cel de condamnat pentru corupţie şi masor în închisoare al celebrului Gigi Becali. Click! a relatat pe larg despre scena în care acesta îi făcea zelos masaj, pe o banchetă din curtea puşcăriei, patronului clubului de fotbal Steaua.
Marele rechin se transformase într-un peştişor care voia să supravieţuiască. Marius Locic a fost încarcerat în aprilie 2013, după o condamnare la 4 ani pentru corupţie, într-un dosar în care au mai fost implicaţi Costel Căşuneanu şi senatorul Cătălin Voicu. A ieşit după 2 ani şi 4 luni.