Mica Niculescu va fi înmormântată în Colentina
Michaela Niculescu, Mica aşa cum o alintau toţi cei care o iubeau, a murit joi după-amiază la Spitalul Clinic Fundeni, din Capitală. Prinţesa de la Abracadabra a pierdut lupta de mai bine de un an cu ciroza hepatiă de care suferea.
"Am fost alături de ea până în ultima clipă şi vom fi în continuare alături de părinţii ei. Mica va fi înmormântată duminică la cimitirul Colentina", a declarat Marian Râlea.
"Magicianul" a descris pentru Click! ultimele ore din viaţa celei care i-a fost parteneră de emisiune.
„Am tot sperat ca Mica să se facă bine. Până azi la ora 10 jumătate a fost bine, s-a rugat toata lumea pentru ea, dar corpul ei a cedat şi s-a întâmplat nenorocirea. A fost un preot, chiar coleg cu ea, care a ţinut slujbe şi s-a rugat, iar lumânarea a stat aprinsă în permanenţă. Dumnezeu s-o odihnească!", ne-a spus îndurerat Marian Râlea.
Michaela Niculescu a încetat din viaţă joi, la doar 31 de ani, după o afecţiune gravă la ficat.
FOTO Imagini de colecţie! Ce frumoasă era Mica de la «Abracadabra»!