Detalii neştiute din căsnicia Deliei

Ultima actualizare:
Delia şi Răzvan  s-au căsătorit în  2012, la Târgu-Jiu
Delia şi Răzvan s-au căsătorit în 2012, la Târgu-Jiu

A dat lovitura cu piesele “Da, mamă” şi “Cum ne noi”, iar recent a împuşcat şapte trofee, la Gala premiilor muzicale de la Sibiu. Delia (33 de ani) are un program infernal, fiind ba în turnee, ba la filmările emisiunii “X Factor”, care a debutat joi, la Antena 1. Dar, şi după ce cortina se lasă, nonconformista vedetă rămâne la fel de tonică.

  • Cum ai descrie căsnicia cu Răzvan?

Dragoste, încredere, susţinere, prietenie, corectitudine.

  • Ai timp să găteşti? Cum v-aţi împărţit treburile casnice?

Mai fac, din când în când, salate. Se pune? Deşi avem oameni, care să ne ajute la treburile casnice, să ştii că mai dau şi eu cu aspiratorul, şterg praful, iar Răzvan face cumpărături, duce gunoiul. Avem o viaţă normală de cuplu.

  • Mai mergi prin piaţă, după pătrunjel?

Desigur, iar vânzătorii se cam miră. Aud în urma mea: „Oooo, Delia Matache la piaţă!”. Eu le răspund: “Păi, nu sunt şi eu om?”

  • Aţi reuşit să vă cumpăraţi casă?

Ne-am luat casa, dar încă se lucrează la ea.

  • Înainte să te măriţi, mama ta îţi ţinea banii la puşculiţă, căci cheltuiai mai tot. S-au mai schimbat lucrurile?  

Da, am devenit mai chibzuită, dar Răzvan este cel care are grija economiilor şi a investiţiilor. Evident, sunt decizii pe care le luăm împreună.

Are mare grijă de părul ei

  • La Gala Premiilor Muzicale de la Sibiu ai purtat o imensă creastă de indian. De unde ai luat-o?

Din Paris, dar nu mai ştiu cât a costat.

  • Ce faci cu hainele pe care nu le mai porţi?

Le dau cadou prietenelor sau surorii mele, Oana.  

  • Ţi-ai vopsit părul în toate culorile curcubeului, cum îl regenerezi?

Folosesc produse profesionale pentru păr, îl hidratez cu uleiuri şi cu măşti speciale.

  • Ai un ten foarte frumos. Care este secretul?

Folosesc creme de calitate, iar seara, înainte de culcare, mă demachiez şi mă hidratez. Iar dimineaţa, după spălare, aplic iar cremă. Nu am răbdare să îmi fac tratamente după reţetă.

"Consider plângerile la CNA absurde"

  • CNA a luat în discuţie piesele tale, “Da, mama” şi “Cum ne noi”, cu care ai adunat pe internet peste 20 de milioane de vizualizări. Crezi că s-a exagerat?

Cred că ei îşi fac doar treaba, problema stă în cei care au depus plângerile. Le consider total absurde şi iată că, după întâlnirea pe acest subiect, şi cei de la CNA le-au considerat absurde.

  • Pentru ce preşedinte de ţară ţi-ar plăcea să cânţi?

România!

  • Câte ţări ai vizitat până acum? Ţi s-a întâmplat să te îmbolnăveşti în concedii?

Multe, nu cred că le ştiu numărul. Nu m-am îmbolnăvit niciodată, nu stă în firea mea. Nici nu am ajuns la spitalele locale. Sper să nu fie nevoie pe viitor.

  • Ai superstiţii înainte de spectacole?

Nu, doar vorbesc cu formaţia mea, despre ordinea pieselor şi lucrurile tehnice.

Era să moară acum doi ani

  • Fumezi foarte mult. Ai încercat să te laşi?

Cred că am început să fumez pe la 23 de ani. Nu am încercat să mă las, nici nu vreau. Nu ştiu să îţi spun câte fumez zilnic, pentru că mai mereu e câte un pachet început şi lăsat pe undeva.

  • Acum doi ani era să mori într-un accident de maşină, dar ai ascuns acest incident. Tu conduceai?  

Nu, nu conduceam eu, dar a fost puţin înfricoşător! Am alunecat pe asfalt şi ne-am învârtit într-o zonă circulată. Mare noroc am avut că nu am lovit şi nu am fost loviţi de nimeni.

A sărbătorit trei ani de la nuntă

Un trio formidabil, la masa juraţilor:  Horia Brenciu, Ştefan Bănică  jr. şi Delia
Un trio formidabil, la masa juraţilor: Horia Brenciu, Ştefan Bănică jr. şi Delia

Cei doi şi-au unit destinele în 2012, pe 16 octombrie, la Târgu-Jiu, oraşul natal al afaceristului Răzvan Munteanu (38 de ani). Delia a purtat trei rochii, pe care nici că se gândeşte să le vândă sau să le împrumute: “Am avut trei ţinute, una pentru cununia civilă, una pentru biserică şi o alta pentru petrecere. Le-am păstrat pe toate, sunt bine împachetate în nişte cutii”, ne-a declarat solista de top.  Răzvan a cerut-o de nevastă în Thailanda. Erau amândoi în apă, se bălăceau, când el a prins curaj. Delia a acceptat fără să stea pe gânduri şi de atunci îi spune lui Răzvan “soţiorul meu”, iar el o alintă “soţioara mea”.

Delia e sarea şi piperul la «X Factor»


    Un trio formidabil, la masa juraţilor:  Horia Brenciu, Ştefan Bănică  jr. şi Delia
Un trio formidabil, la masa juraţilor: Horia Brenciu, Ştefan Bănică jr. şi Delia

Ţinutele pe care Delia le poartă, şi la “X Factor”, dar şi coafurile, o fac unică în peisajul showbiz-ului. Are doi colegi de nădejde, la pupitrul juraţilor, pe Ştefan Bănică jr. şi pe Horia Brenciu, la adresa cărora are numai cuvinte de laudă: “Sunt oameni extraordinari, ne înţelegem de minune şi avem o chimie mare. Noi ne ştim de mult timp, dar odată cu “X Factor” am devenit şi prieteni apropiaţi”. Joi, în ziua debutului, show-ul s-a clasat pe locul al doilea, cu un rating de 5,4 (1.001.000 telespectatori), după PRO TV, care a înregistrat 9, 5 rating (1.745.000 de  telespectatori).   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William, Prințul Harry, Kate Middleton, Meghan Markle  sursa   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Anca Turcasiu png
image png
boala inflamatorie intestinala jpg
lidia buble
laura cosoi eleva jpg
image png
image png
alex bodi colaj instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net