A fost aleasă noua conducere a CCA!

Ultima actualizare:

de Cezar Uricec

Comitetul de Urgenţă al FRF s-a întrunit, marţi, şi a aprobat cererea lui Vasile Avram pentru organigrama Comisiei Centrale a Arbitrilor, care va fi formată din 11 membri în mandatul acestuia, au declarat, pentru NewsIn, surse din CCA.

Ioan Igna este noul prim-vicepreşedinte al Comisiei, în timp ce Mircea Salomir şi Constantin Gheorghe sunt vicepreşedinţi. Preşedinte de onoare rămâne Nicolae Rainea.

Membrii CCA vor fi Nicolae Grigorescu, Cornel Sorescu, Costin Toma, Vasile Curt, Stan Prodan, Cornel Fecioru şi Nicolae Mavrodin, ultimii cinci urmând să fie cooptaţi în lotul de observatori pentru primul eşalon.

Biroul Executiv al Comisiei va fi format din preşedintele Vasile Avram, Ioan Igna, Constantin Gheorghe, Cornel Sorescu şi Stan Prodan.

Vasile Avram a fost numit în funcţia de preşedinte al CCA în urmă cu aproximativ trei săptămâni, când i-a luat locul demisionarului Aron Huzu, iar mandatul său va expira în primăvara anului viitor, atunci când vor avea loc alegerile pentru preşedinţia FRF.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
daniel david ubb fb jpg
Steag Romania FOTO Shutterstock jpg
cafea turceasc ibric jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net