Au dat fotbalul pe Biblie

Ultima actualizare:

Absolvent al facultăţilor de Sport şi de Teologie, Adi Ambrosie este acum antrenor la echipa de fotbal Navobi Iaşi, care evoluează în campionatul judeţean.

Provenit dintr-o familie creştin-evanghelică, Ambrosie a început să practice fotbal de la şapte ani la juniorii Politehnicii Iaşi.

În scurt timp, tânărul atacant a devenit un golgheter recunoscut la nivel naţional, ţinând însă aproape şi Biblia.

"Înaintea unui meci am citit un capitol din Biblie în vestiar şi am marcat un gol. Înaintea următorului meci am citit două capitole şi am marcat două goluri. Am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de un picior şi am vrut să profit mai departe. La partida din următoarea etapă am citit trei capitole din Biblie, dar răsplata mea a fost să nu mai bag mingea în aţe trei luni de zile, chiar dacă rămâneam cu poarta goală", povesteşte Adi Ambrosie.

"Am crezut că Dumnezeu nu există şi am început să am o viaţă extrasportivă dezordonată", precizează fostul atacant.

Seria decepţiilor a continuat şi atunci când a venit vremea să facă armata şi, în loc să fie încorporat la Steaua sau Dinamo, a fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră din cauza orientării sale religioase.

"Condiţiile acolo erau mai rele decât la carceră. Am vrut chiar să mă sinucid, dar mi-am adus aminte de pilda fiului risipitor şi mi-am dat seama că sunt un păcătos şi că Dumnezeu aşteaptă să mă întorc acasă. Acela a fost momentul convertirii mele şi m-am decis să le spun şi altora darul pe care l-am primit", îşi aduce aminte fostul fotbalist.

În 1991, Ambrosie s-a împrietenit la Iaşi cu Daniel Zafiris, un tânăr atacant de perspectivă de la Petrolul Ploieşti, care venise să joace la Poli pe perioada facultăţii.

"Fotbalul era totul pentru mine, până când o prietenă de-a mea a murit. Atunci mi-am dat seama că există lucruri mai importante decât gloria şi posesiunile materiale şi am început să caut un rost al vieţii mele. Adi mi-a ascultat frământările şi mi-a dat să citesc Biblia. Din acel moment mi-am dat seama că vreau să îmi clădesc viaţa pe temelia credinţei în Dumnezeu", spune Daniel.

Adrian Ambrosie

Fostul atacant al lui Poli Iaşi a renunţat la fotbal în 2000, când a devenit profesor de educaţie fizică şi director adjunct al Colegiului Richard Wurmbrand. Adrian este pastor evanghelic la biserica Eclesia.

Daniel Zafiris

Daniel Zafiris, fost jucător la Politehnica Iaşi, câştigător al Cupei României în 1995 cu Petrolul, a devenit misionar în 1997, la doar 28 de ani. Daniel este unul din cei patru prezbiteri ai bisericii Filocalia.

Vor la Mondialele Bisericii Evanghelice

După ce s-au retras din activitatea de fotbalişti, Zafiris şi Ambrozie s-au reîntâlnit la Iaşi, unde colaborează la diverse proiecte sociale şi sunt pastori în bisericile evanghelice din oraş.

Unul dintre proiecte se numeşte „Sportivi în acţiune" şi reprezintă consilierea spirituală a sportivilor care au probleme în viaţa extrasportivă. De asemenea, Zafiris intenţionează să traducă în limba română "Noul testament pentru sportivi", o lucrare care conţine poveştile spuse de sportivi credincioşi.

image

Cei doi foşti fotbalişti nu au renunţat complet la prima lor dragoste şi sunt înscrişi în campionatul bisericilor evanghelice. Dorinţa celor doi este să participe la Campionatul Mondial al Bisericii Evanghelice, care va avea loc anul viitor în Austria.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net