Căminul studenţilor străini din Iaşi, în carantină

Ultima actualizare:

Atmosfera apăsătoare s-a instalat într-unul dintre cele mai luxoase cămine studenţeşti din România, marţi seară. Atunci, 12 studenţi au fost transportaţi urgent la spital, fiind diagnosticaţi cu gripă porcină.

Cei rămaşi în cămin, suspecţi, la rândul lor că poartă virusul A H1N1, au fost obligaţi să stea ferecaţi în camere mai bine de 24 de ore. Acum, studenţii au voie să se plimbe doar prin cămin, dar cu măşti de protecţie.

Pablo şi Natalia sunt doi dintre cei din grupul străinilor bolnavi care au scăpat de internare, dar nu şi de „închisoarea" din căminul de lux.

„Am venit la studii, şi stăm aici ca la închisoare. Sunt suspectă de gripă porcină şi aştept rezultatele analizelor. Nu am ieşit nicăieri", ne-a spus Natalia, studentă venită din Spania.

Colegul ei, Pablo, un bursier spaniol, a reuşit să fugă din cămin pentru a merge la colegii internaţi. „Am fugit din cămin, ca să duc haine colegilor internaţi", spune Pablo.

Studenţii internaţi joacă toată ziua cărţi în spital

Cei 12 studenţi străini diagnosticaţi cu virusul A H1N1 se află internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. „Noi le consolăm pe colegele noastre internate aici. Ele sunt mai sensibile şi mai plâng ", a spus, studentul spaniol Hicham, prin telefon, reporterilor Click!.

În aceeaşi situaţie este şi Trinidat, o altă tânără din Spania. „Sunt destul de bine. Aşteptăm să dea drumul la apă caldă, să ne spălăm. În rest, ne umplem timpul jucând cărţi şi vorbind la telefon", ne-a mărturisit, prin telefon, Trinidad.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
IMG 0107 jpeg
image
image
image
image
image
image
iepure paste istock jpg
furnici jpg
biserica romani credinciosi FOTO adevarul
Slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală din București 16 aprilie 2023 FOTO Inquam Photos Alexandru Busca  (3) jpg
Balamuc jpeg 2 jpeg
index (1) webp
old man 1147288 1920 jpg
SpotPolarBearHiddenAmongPandasOpticalIllusionIQTest jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net