Ceasuri de aur în centrul Capitalei!

Ultima actualizare:

    Ceasurile poleite cu aur pot fi văzute în Piaţa Universităţii
Ceasurile poleite cu aur pot fi văzute în Piaţa Universităţii

Bucureştenii care trec prin Pieţele Universităţii şi Constituţiei îşi pot potrivi ceasurile după nişte orologii suflate cu aur şi cu carcase din cristal. Deşi în vara anului 2009 anunţaseră că renunţă, pe fondul crizei, la cumpărarea celor 20 de ceasuri stradale în valoare de peste 700.000 de euro, autorităţile au făcut totuşi achiziţia, dar pe jumătate.

La o lună după ce primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu anunţa, în faţa opiniei publice că renunţă momentan la achiziţionarea ceasurilor aurite, dorite de Radu Popa, directorul Administraţiei Lacuri şi Parcuri Bucureşti (ALPAB), primul orologiu de acest fel era deja montat în Piaţa Constituţiei. În urmă cu o lună a mai apărut unul, identic, în Piaţa Universităţii, iar alte opt se află pe vaporul dinspre Statele Unite, de unde au fost achiziţionate. Costul unui ceas este de aproximativ 35.000 de euro, preţ care l-a făcut pe primarul Capitalei, Sorin Oprescu, să catalogheze achiziţia drept una „foarte costisitoare şi deloc urgentă”. Directorul ALPAB, Radu Popa, spune însă că ceasul face toţi banii, chiar şi pe timp de criză.Firma a făcut celebrul Big Ben din Londra

În caietul de sarcini privind contractul de achiziţie se specifica faptul că elementele ornamentale şi literele care vor alcătui cuvântul Bucureşti pe câte o parte a cadradnului fiecărui ceas vor fi acoperite cu aur industrial de 24 de carate. De asemenea, capacele care protejează cadranul sunt realizate din cristal securizat de înaltă calitate. Ceasurile au o memorie internă cu 30 de melodii tematice – muzică folk, clasică, patriotică, populară şi specială de Crăciun. „Am montat ceasuri identice sau din aceeaşi gamă în multe oraşe, printre care Paris, Praga, Budapesta,  Berlin sau Atena. Menţionăm că firma producătoare a executat şi are în întreţinere şi binecunoscutul Big Ben”, ne-a declarat reprezentantul firmei care se ocupă de montarea ceasurilor aurite în Capitală, Soluţii Urbane.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net