Chivu a plâns lângă statuia tatălui său
Zile agitate pentru căpitanul echipei naţionale. După ce a ridicat deasupra capului cel mai râvnit trofeu inter-cluburi, Chivu a dat o fugă până la Reşiţa, unde a fost dezvelită o statuie de marmură în memoria tatălui său.
La ceremonialul de dezvelire a bustului lui Mircea Chivu (1954-1998) de la stadionul din Valea Domanului, creată la iniţiativa directorului clubului şcolar, Cristian Bobar, fotbalistul nu a venit singur.
Soţia Adelina şi mama căpitanului naţionalei au fost şi ele prezente la eveniment
El a fost însoţit de mama sa, Mariana, şi de soţia, Adelina. La prima vizită făcută în oraşul natal după mulţi ani, proaspătul câştigător al Ligii Campionilor a fost emoţionat de modul în care a fost primit de fanii locali.
"E un vis împlinit! Mă bucur că avem această statuie aici, în faţa stadionului unde am debutat în fotbal şi unde am fost antrenat chiar de tatăl meu", a spus Chivu.
Jucătorul de 29 de ani a rememorat şi primii săi paşi în fotbal, ghidaţi chiar de către tatăl lui.
"Prin clasa a şasea, tata a anunţat-o pe mama că o să ajung un mare fotbalist. Atmosferă uşor ostilă de la CSM Reşiţa am înţeles-o mai târziu. Tata nu voia să fiu considerat băiatul lui Mircea Chivu. Pe-atunci îl judecam şi îl acuzam pentru că mă trata cu indiferenţă, se purta cu mine mai rece decât cu ceilalţi. Cerea mult, iar eu voiam să-i arăt cât de bun sunt", a dezvăluit Chivu.
Totuşi, liderul "tricolorilor" a admis că acest tratament i-a prins bine. "Răceala lui de-atunci m-a îndârjit şi m-a făcut să muncesc mai mult decât dacă aş fi fost cocoloşit. Dacă nu aş fi avut ceva de demonstrat mie şi tatălui meu, dacă tata nu mă trimitea cu tramvaiul acasă, în timp ce el pleca cu maşina, cred că aş fi rămas un veşnic băiat cu potenţial. Îmi pare rău că n-a apucat să mă vadă mai departe de Reşiţa, aveam doar 17 ani când a murit", a încheiat stoperul echipei naţionale.
A dat gol a doua zi după decesul părintelui
Mircea Chivu, fost fotbalist la Reşiţa, a murit la numai 44 de ani, din cauza unei boli necruţătoare.
Când tatăl său s-a stins, Cristi se afla în cantonament cu echipa, a doua zi urmând să joace contra Ceahlăului.
El a refuzat să plece acasă şi a ţinut să fie pe teren, iar la finalul meciului a înscris din penalty.
