Invazie de ploșnițe la metrou și risc pentru călători să le ducă acasă

Ultima actualizare:

Călătoria cu metroul ar putea veni la pachet cu un risc neașteptat pentru bucureșteni. Potrivit informațiilor publicate de Club Feroviar, ploșnițele au infestat spații folosite de mecanicii Metrorex și au ajuns inclusiv în posturile de comandă ale trenurilor. Angajații susțin că insectele se găsesc la doar câțiva metri de zonele destinate călătorilor, existând pericolul că acestea ar putea fi transportate accidental în locuințele pasagerilor. Problema ar persista de mai multe luni, în ciuda sesizărilor făcute către conducerea companiei.

Călători în metrou. Imagine cu caracter ilustrativ, sursă foto Shutterstock
Călători în metrou. Imagine cu caracter ilustrativ, sursă foto Shutterstock

Ploșnițele au infestat dormitoarele mecanicilor

Mai mulți angajați Metrorex au semnalat existența unei infestări cu ploșnițe în depoul Valea Ialomiței, aferent Magistralei 5, potrivit Club Feroviar.

Publicația a primit fotografii și înregistrări video care surprind insectele în dormitoarele destinate mecanicilor de tren.

Situația este cu atât mai gravă cu cât mecanicii folosesc aceste spații pentru odihnă înainte de a intra în serviciu. Unii dintre ei susțin că sunt nevoiți să doarmă în încăperi improvizate sau să își aducă propriile saltele de acasă pentru a evita contactul cu ploșnițele.

„De peste un an facem adrese, vin, stropesc un pic, iar ele se înmulțesc. Mi-e frică, căci la Valea Ialomiței trebuie aruncat tot! Nu vor să ia firmă specială din motive financiare și uite unde am ajuns. La STB au inclus dezinsecția și în programul de salubrizare!”, a declarat pentru Club Feroviar un angajat al companiei.

Potrivit acestuia, tratamentele efectuate până acum nu ar fi reușit să elimine problema, iar insectele continuă să se înmulțească.

Insectele ar fi ajuns și în cabinele trenurilor

Conform mărturiilor angajaților, ploșnițele fi ajuns și în scaunele din posturile de comandă ale trenurilor, precum și în diferite zone ale clădirilor din depou, inclusiv în spatele tocurilor de la uși.

Mecanicii avertizează că ploșnițele au ajuns foarte aproape de zonele în care circulă călătorii, existând temerea că insectele s-ar putea răspândi și în vagoane.

Angajații consideră că operațiunile de dezinsecție ar trebui incluse în contractele de mentenanță și efectuate periodic de firme specializate. În lipsa unor măsuri eficiente, aceștia se tem că problema s-ar putea extinde, iar călătorii ar putea transporta fără să știe ploșnițele în propriile locuințe.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
masina de pompieri   FOTO Isu Facebook jpeg
kasia marinar jpg
manoloblasco buildings 7717853 jpg
palatul luminii colorate iran jpg
sferrario1968 medicines 1915627 jpg
image png
image png
Sushi FOTO Shutterstock jpg
image
image