Copiii supradotaţi n-au mai multe şanse în viaţă decât cei normali

Studiul condus de reputatul psiholog britanic Joan Freeman se numără printre cele mai ample de această natură. Iar concluzia este năucitoare: numai 3% din copiii consideraţi supradotaţi ajung la succesul prognozat de profesorii şi părinţii lor, notează „The Daily Telegraph", preluat de Adevărul.

Joan Freeman a urmărit evoluţia micuţilor supradotaţi în domenii ca matematica, artele plastice şi muzica până când aceştia au ajuns la maturitate. A încercat, totodată, să explice din ce cauză copiii talentaţi nu se ridică la înălţimea aşteptărilor. Studiul a arătat că, în anumite cazuri, micuţii talentaţi nu sunt trataţi aşa cum trebuie, fiindu-le furată, practic, copilăria. Uneori, părinţii îi presează prea mult pentru a obţine rezultate, alteori îi ţin la distanţă de ceilalţi copii şi, astfel, odraslele lor rămân fără prieteni. „Un copil talentat se descurcă mai bine în privinţa aspectelor intelectuale, dar nu face faţă mai bine problemelor de natură emoţională", a explicat Joan Freeman.

Efect invers

„Aceşti copii sunt persoane normale, numai că se confruntă cu aşteptările exagerate ale celor din jur. Tocmai de asta îi vedem uneori trişti şi ni se par mai ciudaţi", a adăugat psihologul.Sunt şi cazuri în care profesorii şi părinţii unor copii supradotaţi ajung să se simtă „ameninţaţi" de aceştia şi încearcă să-i pună la punct. „Ei au nevoie, de fapt, să fie acceptaţi aşa cum sunt, să fie sprijiniţi moral şi să fie consiliaţi pentru a-şi dezvolta potenţialul intelectual", mai arată psihologul Joan Freeman.

Altfel, efectul este invers. Este şi cazul lui Andrew Halliburton, a cărui evoluţie a fost urmărită în cadrul studiului. Andrew a fost considerat un copil-minune, cu aptitudini deosebite în domeniul matematicii. La vârsta de opt ani, acesta rezolva dintr-o suflare probleme de clasa a VII-a sau a VIII-a. Deşi a ajuns să studieze la universitate, a abandonat şcoala şi lucrează într-un restaurant de tip fast-food.

Psihologul Joan Freeman atrage atenţia că, de multe ori, un copil supradotat are înclinaţii spre mai multe domenii, în care, în fază preliminară, dă semne că ar putea face performanţă. Tocmai din acest motiv, Freeman le recomandă părinţilor şi profesorilor să-i lase pe cei supradotaţi să încerce mai multe discipline până să se decidă asupra uneia, pasiunea fiind un factor­‑cheie pentru a reuşi în viaţă.