Dr. Beatrice Mahler: ”Fără vaccin, lumea ar fi arătat mult mai tristă”
Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din București a povestit, într-un interviu acordat Digi 24 că în cariera sa nu a auzit lucru mai ”gogonat” decât că vaccinul anti-COVID modifică ADN-ul uman.
„Mie mi s-a părut absolut anormal și ilogic, dar probabil cunoștințele medicale diferă”, spune Beatrice Mahler.
Doctorul a mai explicat că, încercând să intre în dialog cu astfel de pacienți pentru a le explica beneficiile vaccinului s-a lovit de refuzul extrem de brutal al antivaxxerilor.
„Probabil că e o frică în spate, dar eu cred că e, de fapt, o direcție pe care noi, ca societate, trebuie să o implementăm și să o ducem mai departe”, a arătat managerul Institutului „Marius Nasta”.
Ce s-a întâmplat de când vaccinul anti-COVID este în România
Pe 27 decembrie 2020, Mihaela Anghel, o asistentă de la Institutul „Matei Balș” din București, devenea primul român vaccinat anti-COVID-19. Atunci, sfatul ei era ca lumea „să deschidă bine ochii”, să nu se teamă și să înțeleagă că vaccinarea poate însemna sfârșitul pandemiei.
Imediat au apărut nemulțumiri cu privire prioritatea la vaccinare. Însă, acum, când vaccinul este la liber pentru toată lumea și sunt mai multe variante de ser din care putem alege, românii vin tot mai greu să se imunizeze. Astfel că s-a ajuns ca în 24 de ore, doar câteva sute de oameni mai trec pragurile centrelor de vaccinare.
S-a ajuns astfel ca, după un an de la apariția vaccinului în România, doar 40 la sută dintre români sunt imunizați, în timp ce media europeană este aproape dublă - 78,4 la sută.
Medicii spun că dacă situația nu se va schimba rapid, atunci valul 5 o să vină la pachet cu o nouă criză sanitară. Pentru că în timp ce campania de vaccinare bate pasul pe loc, valul 5 al pandemiei se apropie tot mai mult de România. 13 noi cazuri noi de Omicron au fost depistate luni, iar numărul total al îmbolnăvirilor cu această variantă a coronavirusului care în Occident doboară deja recorduri ajunge astfel la 38.
Cum ne-a ajutat vaccinul
Beatrice Mahler a mai explicat că eficiența vaccinului s-a văzut mai ales în valul 4 când pacienții bolnavi, ”chiar dacă au venit la spital și au necesitat îngrijiri, au plecat acasă în marea lor majoritate”.
„Dacă nu ar fi existat vaccinul, omenirea ar fi arătat mult mai tristă, cu mult mai multe vieți pierdute. Vaccinul este cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat în urmă cu un an, la nivel global, pentru că vaccinul a salvat multe vieți”, a mai comentat la Digi24 dr. Beatrice Mahler.
De ce se tem de fapt românii
Medicul a mai spus că nu și-a imaginat ca oamenii să fie reticenți atunci când se vorbește despre un tratament profilactic și că nu vor avea încredere în descoperirile științei.
„Toată lumea așteaptă un tratament nou, inovativ, pentru a-i salva viața. Iar acum, când am avut la dispoziție mai multe tipuri de tratamente - profilactice de data aceasta -, o parte din societate le-a privit cu foarte multă reținere, cu foarte multă suspiciune, cu neîncredere, iar neîncrederea aceasta s-a transmis către noi, corpul medical, și din păcate, ca societate și ca viitor, acest lucru nu ne face bine”, a menționat dr. Mahler.
Managerul Institutului Marius Nasta spune că explicațiile pentru eșecul campaniei de vaccinare anti-COVID în România trebuie căutate nu în realitatea imediată, ci mult mai în spate, în modul în care a decurs educația medicală a populației în general.
Oamenii refuză vaccinurile deși acestea ne ajută să eradicăm boli grave. ”Dar atât timp cât până acum, până în acest an, nu s-a vorbit despre vaccin decât foarte puțin, nu s-a prioritizat acest tip de informare către populație, e și normal ca oamenii, când aud foarte multe informații, când ne văd că venim spre ei cu informații care până acum noi le spuneam în cabinet, față în față, dar acum faptul că dvs, presa, sunteți cei care difuzați acest mesaj de sănătate pentru toată lumea, e normal să-și pună întrebări: Dar oare ce se întâmplă? De ce toată lumea vorbește că se poate și altfel decât știam noi până acum?”, a arătat dr. Beatrice Mahler.
Medicul spune că nici dacă vaccinul ar fi fost sub formă de pilulă, oamenii l-ar fi refuzat pentru că nu teama de ace îi face să refuze ci faptul că acesta a fost realizat rapid.