Dr. Octavian Jurma: Omicron va fi dominantă în România înainte de finalul anului

Reprezentare coronavirus FOTO: Unsplash.com
Reprezentare coronavirus FOTO: Unsplash.com

Specialistul Octavian Jurma este de părere că, în acest moment  măsurile individuale de protecţie sunt foarte importante, mai ales în contextul în care autorităţile nu iau decizii ferme.

”Pentru prima dată în pandemie, decizia individuală este mai importantă decât decizia colectivă”, a transmis medicul, citat de News.ro.

Valul Omicron va debuta mai devreme

”Omicron va fi dominantă în România înainte de finalul anului 2021 şi debutul valului Omicron poate avea loc mai repede decât anticipam. Nu exista nimic care sa oprească acest debut în România. Măsurile care ar trebui luate sunt inacceptabile social si politic, deci nu ne putem baza pe autorităţi”, mai afirmă medicul.

”Octavian Jurma mai sugerează că protecţia oferită de vaccin faţă de boala gravă si deces rămâne bună şi în cazul Omicron. ”Adăugaţi masca, distanţarea fizică, igiena mâinilor şi testare şi puteţi să treceţi cu bine şi prin acest val. Suntem deja în valul 5, ar fi trebuit sa ne obişnuim pana acum cu noua normalitate daca nu am nega permanent realitatea pandemiei”, a mai transmis medicul.

În România s-au confirmat deja oficial 13 cazuri de infectare cu varianta Omicron

Încă două cazuri de Omicron au fost confirmate vineri, 17 decembrie, în România. Este vorba despre o femeie în vârstă de  45 ani, din județul Constanța, cu istoric de călătorie în Africa de Sud. Aceasta este vaccinată cu schema completă de vaccinare, se află in izolare, iar starea de sănătate este una bună.

Cea de-a doua persoană este un bărbat în vârstă de 29 de ani din județul Ilfov, cu istoric de călătorie în Zanzibar.

Și această persoană se află în izolare, cu stare de sanatate bună, nevaccinată.

Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 13 cazuri cu varianta OMICRON a virusului SARS-Cov-2.

Epidemiologul Emilian Popovici: ”Este doar o chestiune de timp până când se va ajunge la transmitere comunitară”

Epidemiologul Emilian Popovici spune că transmiterea comunitară depinde de cum vor fi aplicate măsurile anti-pandemie

"Se repetă scenariile pe care le-am mai parcurs, primele cazuri sunt legate de o călătorie făcută. Într-un orizont de timp vor apărea și cazurile care vor atesta transmiterea comunitară. Totul depinde de cum se vor respecta măsurile.

Formularul de localizare a pasagerilor va avea efect pozitiv dacă se vor depista contacții pozitivi și se vor face toate demersurile necesare.

În marea Britanie, în Danemarca și nu numai, precauția este mare. 

Și noi trebuie să fim precauți. Sunt lucruri pe care nu le știm, și în fața unui agresor despre care știi aspecte care te îngrijorează, iar pe unele nu le cunoști, e bine să fii precaut.

Această perioadă de ușoară relaxare ar trebui să fie limitată.

Nu știm care va fi evoluția clinică la persoanele de vârsta a treia dacă se infectează cu noua variantă, putem trage concluzii doar după o perioadă", a spus Emilian Popovici, la Digi 24.

Vaccinarea oferă cea mai mare protecție

Medicul Valeriu Gheorghiţă a spus joi, 16 decembrie, că, din datele existente, varianta Omicron a SARS-CoV2 este mult mai contagioasă și este puțin probabil să existe persoane care să nu intre în contact cu ea, mai ales în zonele cu densitate mare a populației. În aceste condiții, este important să respectăm măsurile de protecţie și să ne vaccinăm, adaugă el.

Medicul a subliniat că ţările cel mai bine protejate în faţa unui val generat de varianta Omicron vor fi cele cu rate crescute de vaccinare, dar şi de administrare a dozei booster.

„Trebuie să fim foarte precauţi. Sunt măsuri care practic vor întârzia răspândirea acestei infecţii, dar ne aşteptăm, evident, la o creştere în perioada următoare a numărului de cazuri, aşa încât apelul nostru este ca în această perioadă, sigur, să ne bucurăm de timpul, liber, de vacanţă, de cei dragi, dar să facem acest lucru respectând acele măsuri care ne asigură protecţia noastră, dar şi a celor dragi nouă. Varianta Omicron este cât e poate de transmisibilă şi nu trebuie să ne jucăm cu aceste lucruri”, a subliniat el.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net