„Am rămas 20 de ani în mina secretă a sovieticilor.” Povestea bănățeanului de 91 de ani, care a supraviețuit uraniului. VIDEO
Unii dintre foștii lucrători din cele mai înfricoșătoare mine ale anilor '50, minele de uraniu din România controlate în acea vreme de sovietici, au atins vârste remarcabile, ajungând la 80 - 90 de ani. Locuitorii din zonă îi privesc pe acești foști mineri cu admirație.
În anii '50, peste 10.000 de oameni locuiau la Ciudanovița, un fost oraș industrial construit de sovietici în Munții Banatului, în apropierea minelor de uraniu Ciudanovița și Lișava.
Autoritățile aveau informații despre existența zăcămintelor de uraniu din Munții Banatului încă dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, când specialiști germani și români au efectuat cercetări în zonă.
Sovieticii au deschis primele mine de uraniu din România
În primii ani de după război, explorările din zona Oraviței și Aninei, coordonate de ingineri și geologi sovietici, au acoperit un perimetru de peste 500 de kilometri pătrați, transmite adevărul.
Zăcăminte valoroase de uraniu au fost descoperite la Ciudanovița și Lișava, iar minele de uraniu au fost inaugurate în 1953 de Sovrom - Kvartit (Sovrom Uraniu), sub controlul sovietic, și au fost în funcțiune intensivă până în 1960, când au trecut sub administrarea statului român.
Colonia Ciudanovița se afla la poalele Dealului Golgota, în apropierea satelor Ciudanovița și Jitin, și la câțiva kilometri distanță de calea ferată Oravița – Anina, construită la mijlocul secolului al XIX-lea.
La începutul anilor '50, în locul sălbatic de la poalele dealului, au fost rapid construite primele barăci pentru noii veniți, majoritatea fiind aglomerate în apropierea sectoarelor noilor mine.
Toate construcțiile au fost realizate în grabă, într-o zonă izolată între munți, înconjurată de garduri din sârmă ghimpată și interzisă sub amenințarea „balalaicilor” – arme de tip Kalașnikov - purtate de soldații sovietici care păzeau accesul în lagărul din valea Jitinului.
Pe Dealul Golgota a fost amenajată o închisoare formată din mai multe barăci solide, destinate forței de muncă primară din minele de uraniu. Aici au fost aduși sute de deținuți politici și infractori, așa cum erau numiți de localnicii obișnuiți.
În alte barăci au fost aduși cei considerați „chiaburi” și „dușmani ai poporului”, adică românii sancționați pentru nesupunere față de regimul comunist, condamnați la muncă grea chiar și pentru întârzierea în predarea cotelor stabilite sau pentru presupuse acte de sabotaj.
Alte rânduri de barăci de pe Dealul Golgota au fost rezervate soldaților de la firma „Derubau” (n.r.: numele unei firme de construcții româno-germane existente în anii '40: Deutschland Rumanien Bauern), care lucrau la construirea localității.
Colonia Ciudanovița era centrul unor detașamente de muncă formate din românii considerați nesiguri pentru regimul comunist și care nu aveau o origine socială „corectă”: fii de deținuți politici, de ofițeri și subofițeri care luptaseră împotriva URSS, chiaburi, dar și preoți, doctori, profesori, cadre universitare și studenți care trebuiau suprimați.
Orașul secret al uraniului din Munții Banatului
În aceeași perioadă, în valea Jitinului, începeau să se ridice primele blocuri ale Șantierului, conform modelului sovietic, regăsit în numeroase centre muncitorești din România de atunci.
Blocurile din colonia Ciudanovița erau destinate muncitorilor români „liberi”, dar în principal personalului administrativ sovietic al noilor mine de uraniu.
Aici, începând din mijlocul anilor '50, au fost transferați unii dintre locuitorii anteriori ai barăcilor: muncitori transferați de la alte mine din România, mineri atrași de salariile mari pe care le puteau obține lucrând în adâncurile minei și chiar locuitori din Ciudanovița și Jitin.
Un spital, o casă de cultură cu cinematograf, școli, restaurante, bufete, alimentare, aprozare și magazine, și un teren de fotbal pe care juca echipa „Steaua Ciudanovița” completau imaginea șantierului muncitoresc, cu peste 20 de blocuri aliniate de-a lungul drumului pavat cu piatră cubică, pe care circulau camioanele cu minereu de uraniu, basculantele și autobuzele cu mineri.
La momentul plecării sovieticilor în 1960, colonia Ciudanovița număra aproximativ 10.000 de locuitori, iar alte mii de oameni s-au stabilit în zona din jurul ei pentru a lucra în minele de uraniu, în minele de cărbune de la Anina sau în minele metalice de la Oravița.
Colonia Ciudanovița, părăsită
Colonia Ciudanovița, odată locuită și activă, a fost abandonată de mulți ani. Minele de uraniu au funcționat timp de câțiva ani, dar au fost închise gradual. Exploatarea a atins adâncimi de aproape 1.000 de metri, cu galerii întinse pe zeci de kilometri. În anii '90, majoritatea lucrătorilor minieri au plecat, lăsând colonia să devină tot mai pustie.
Cei rămași au continuat să locuiască în blocurile construite în perioada sovietică, dar acestea au fost lăsate în paragină. Mulți dintre locuințe au fost abandonate și demolare, iar infrastructura, cum ar fi spitalul, a fost lăsată în paragină.
Cu toate acestea, câțiva veterani ai minei de uraniu continuă să locuiască în zonă, mulți dintre ei fiind în vârstă și cu sănătate fragilă. Cristea Haralambie, unul dintre acești veterani, trăiește în colonie de aproape 70 de ani și se menține într-o stare de sănătate relativ bună, deși a fost afectat de Covid și a avut îngrijorări de sănătate legate de expunerea la radiații.
