«Ne-am obişnuit să respirăm uraniu. Dacă plecăm de aici, murim»
Fosta colonie muncitorească de la Ciudanoviţa, înfiinţată la poalele minelor de uraniu din Munţii Banatului, s-a transformat într-un oraş fantomă, din care însă mulţi dintre localnici refuză să plece, în ciuda avertizărilor cu privire la pericolul radiaţiilor.
Până la mijlocul anilor ’90, când minele de uraniu din Munţii Banatului s-au închis, colonia muncitorească de la Ciudanoviţa se înfăţişa oaspeţilor ei ca un orăşel de munte, izolat de restul lumii. „Şantierul”, după cum îi spun localnicii, găzduia în urmă cu jumătate de secol aproape 10.000 de oameni, scrie “Adevărul”. Minerii aduşi din zona Moldovei, a Câmpiei Române şi chiar şi din Uniunea Sovietică locuiau în blocurile cu două şi trei etaje şi în nenumăratele barăci de la poalele Dealului Golgota, unde se afla exploatarea minieră.
În vale, la câţiva kilometri de colonia muncitorească, se află vetrele satelor Ciudanoviţa şi Jitin, cu case vechi de piatră locuite şi ele în trecut de numeroase familii de mineri. Întreaga zonă, aflată între Reşiţa şi Oraviţa, s-a depopulat odată cu declinul mineritului. Orăşelul ascuns de lângă zăcămintele şi haldele de uraniu s-a ruinat în ultimele decenii, iar câteva dintre cele aproape 20 de blocuri din cărămidă, ridicate de la începutul anilor ’60, s-au prăbuşit. Este lumină doar la ferestrele unui „modul” tratare a apelor de mină contaminate, o clădire veche, de care cei care se apropie sunt avertizaţi de pericolul radioactivităţii.
Clădirile rămase în picioare mai sunt locuite acum de vreo 400 de oameni. Locuri de muncă nu sunt, iar de turism nici nu poate fi vorba.
Mulţi dintre foştii ortaci au decis să nu plece din Ciudanoviţa, în ciuda nenumăratelor avertizări ale specialiştilor cu privire la efectele radiaţiilor de uraniu înregistrate în zonă şi la reziduurile periculoase care pot ajunge în apa freatică. Vasile Voloca (60 de ani) a lucrat 20 de ani la mina de uraniu din Ciudanoviţa şi a locuit timp de două decenii într-unul dintre blocurile de la marginea coloniei, acum ruinat. A venit din Botoşani pentru a se angaja la mina de uraniu, ademenit de salariul bun, însă după ieşirea la pensie s-a temut să plece.
„Poate există radiaţii de la haldele de uraniu care înconjoară satul, însă pe noi nu ne afectează. În schimb, se petrec lucruri ciudate cu cei care pleacă de aici, după mai mulţi ani în care s-au obişnuit cu aerul acestui loc. Se îmbolnăvesc repede o dată ce îl schimbă. Un coleg de-al meu de la mină, întors în Botoşani, în câteva luni s-a uscat de tot... S-a îmbolnăvit grav şi devenise de nerecunoscut”, povesteşte Vasile pentru “Adevărul”.
Fostul miner are în grijă aproape 100 de stupi, pe dealul din vecinătatea blocului în care locuieşte. Are o pensie de 2.500 de lei, din care plăteşte o chirie de 10 lei primăriei, pentru locuinţă.
Povestea coloniei muncitoreşti de la Ciudanoviţa păstrează nenumărate mistere. A fost înfiinţată în anii ’50 de sovietici. România se angaja să exploateze zăcămintele de uraniu, pentru a furniza materialul necesar sprijinirii programului nuclear militar sovietic. Până la începutul anilor ’60, susţin unii cercetători, România a livrat Uniunii Sovietice aproape 20.000 de tone de uraniu metal.
Localnicii nu ştiau cât de nocive erau condiţiile în care munceau şi cât de bogat e zăcământul.
„În vremurile noastre puţini s-ar mai apropia de o astfel de mină, dar în trecut lumea nu ţinea cont de radiaţii. Mulţi mineri se angajau aici, spre exemplu, doar pentru a avea un loc călduţ unde să stea iarna”, povesteşte Vasile Voloca.
Urmările exploatării de la Ciudanoviţa, care a funcţionat între 1952 şi 1997, au fost considerate catastrofale de organizaţiile ecologiste. Acestea au reclamat că haldele fostelor mine de uraniu au rămas neacoperite în totalitate, iar rezidurile periculoase ajung în apa freatică.
Conform organizaţiilor de mediu, în 2016, la Ciudanoviţa, radiaţiile de uraniu depăşau de 100 de ori limita de alertă.
