VideoAstăzi Nicu Covaci ar fi împlinit 78 de ani. Povestea marelui artist. A fost interzis de regimul comunist

Pe 19 aprilie 1947, la Timișoara, se năștea Nicu Covaci, artistul care avea să devină una dintre cele mai influente figuri ale muzicii românești și fondatorul trupei Phoenix, o formație care a depășit statutul de simplu grup rock și a devenit un reper cultural și identitar pentru mai multe generații.

Pe 19 aprilie 1947, la Timișoara, se năștea Nicu Covaci

Nicu Covaci a fost, încă de la început, un artist complex, format nu doar în muzică, ci și în artele plastice. A studiat pianul, acordeonul și chitara încă din copilărie, iar ulterior a urmat Liceul de Arte Plastice și Institutul de Arte Plastice din Timișoara, ceea ce i-a oferit o perspectivă artistică amplă, în care sunetul, imaginea și simbolul au coexistat permanent.

De la „Sfinții la revoluția etno-rock

La începutul anilor ’60, Nicu Covaci pune bazele formației „Sfinții”, împreună cu Moni Bordeianu și alți tineri muzicieni. În 1964, trupa își schimbă numele în Phoenix - un nume cu o încărcătură simbolică puternică, care avea să anticipeze perfect destinul formației: renaștere, rezistență și reinventare continuă.

În primii ani, Phoenix cânta coveruri după formații occidentale precum The Beatles sau The Rolling Stones, însă foarte repede a început să își construiască un stil propriu. Momentul de cotitură vine în anii ’60, odată cu primele compoziții originale, precum „Știu că mă iubești și tu”, urmată de piese care vor intra în istoria rockului românesc, precum „Bun e vinul ghiurghiuliu” și „Pădure, pădure”.

Acestea au fost printre primele încercări de fuziune între rock și folclor, un element definitoriu pentru ceea ce avea să devină ulterior etno-rockul Phoenix.

Albumele care au intrat în istorie

În anii ’70, Phoenix își consolidează statutul de trupă revoluționară pentru muzica românească. Apar albume esențiale precum:

• „Vremuri” (1968)
• „Floarea stâncilor” (1969)
• „Cei ce ne-au dat nume” (1972)
• „Mugur de fluier” (1974)
• „Cantafabule” (1975)

Piese precum „Andrii Popa”, „Mugur de fluier”, „Cei ce ne-au dat nume”, „Strunga” sau „Nunta” au devenit emblematice, fiind considerate și astăzi repere ale rockului românesc.

„Cantafabule”, în special, este văzut ca un proiect conceptual unic, inspirat din bestiarul medieval, o lucrare muzicală amplă în care mitologia, folclorul și rockul se împletesc într-o construcție artistică fără precedent în România acelor ani.

Interzis, supravegheat, dar imposibil de oprit

Succesul formației Phoenix a venit într-o perioadă în care libertatea de exprimare era limitată, iar muzica rock era privită cu suspiciune de regimul comunist. În 1974, activitatea formației este restricționată, iar tensiunile cu autoritățile cresc.

Acest context va duce, câțiva ani mai târziu, la unul dintre cele mai dramatice momente din istoria trupei: plecarea din România în 1977. Nicu Covaci a povestit ulterior că această decizie a fost singura cale de a salva muzica Phoenix, chiar dacă a implicat riscuri uriașe.

În anii petrecuți în Germania, formația a activat sub numele Transsylvania Phoenix și a continuat să creeze și să concerteze, adaptându-se unei scene muzicale complet diferite.

După 1990, Nicu Covaci și Phoenix revin în România, într-un moment încărcat emoțional, în care publicul redescoperea nu doar muzica trupei, ci și libertatea de a o asculta.

Reîntâlnirea cu publicul român are loc la începutul anilor ’90, iar succesul este imediat. Piese precum „Andrii Popa”, „Mugur de fluier” sau „Cei ce ne-au dat nume” sunt cântate de zeci de mii de oameni, demonstrând că Phoenix nu dispăruse niciodată din memoria colectivă.

Ulterior, trupa continuă să lanseze materiale noi, printre care „În umbra marelui urs” (2000), „Baba Novak” (2005) sau „Vino, Țepeș!” (2014), menținând viu spiritul experimental și identitar al formației.

Un artist total

Dincolo de muzică, Nicu Covaci a fost implicat și în proiecte de artă vizuală și scenografie, lucrând în Germania la producții teatrale importante, precum „Evita” sau „Jesus Christ Superstar”.

A realizat expoziții de pictură și proiecte de mari dimensiuni, confirmând încă o dată că viziunea sa artistică nu a fost niciodată limitată la scenă.

În ultimii ani, Covaci a rămas activ în spațiul public, participând la evenimente aniversare și proiecte dedicate istoriei Phoenix, inclusiv documentarul „Phoenix – Povestea”, lansat în 2022.

În martie 2024, artistul a fost supus unei intervenții medicale dificile, iar ulterior starea sa de sănătate s-a deteriorat. Pe 2 august a murit, la 77 de ani.

Deși Nicu Covaci nu mai este astăzi în viață, impactul său asupra muzicii românești rămâne profund și vizibil. Phoenix nu este doar o trupă, ci o parte din istoria culturală a României, iar piese precum „Andrii Popa”, „Mugur de fluier”, „Nunta” sau „Cei ce ne-au dat nume” continuă să fie ascultate și reinterpretate.

La fiecare 19 aprilie, data nașterii sale, nu este comemorat doar un artist, ci este reamintit începutul unei povești care a schimbat definitiv modul în care România a înțeles rockul, libertatea artistică și ideea de identitate prin muzică.