Au fost alese cele mai frumoase hoteluri din lume. Cine a primit Premiul Versailles 2024
Frumusețea, arhitectura, criteriile de evaluare, dar și durabilitatea au făcut ca 16 hoteluri să fie desemnate ca fiind cele mai frumoase din întreaga lume. Care se află pe primul loc, aflați din continuarea articolului.
Conform Heute, trofeul pentru cel mai frumos hotel din lume aparține hotelului „The Hanok Heritage House” din Yeongwol, Coreea de Sud, fiind și prima distincție pentru un hotel din Asia.
Cele mai frumoase hoteluri din anul 2024
Hotelul din Asia a fost ales pentru arhitectură, iar o noapte de cazare doar pentru membri costă 10 milioane de woni, reprezentând aproximativ 6.650 de euro.
„Arhitectură care ne inspiră să trăim mai armonios și să creăm o lume mai bună”, a descris juriul hotelul.
Hotelul cu „cea mai bună vedere exterioară”
Hotelul din Atena „The Dolli”, a primit un premiu pentru „cea mai bună vedere exterioară”, iar hotelul de lux este reprezentat de simbolul arhitecturii neoclasice.
A fost construit în anul 1925 de către arhitectul Andreas Kriezis, care ulterior a intrat în paragină. De 7 ani au avut nevoie Stelios Kois și Nikos Sifounakis pentru a-l readuce la viață.
„Cele 46 de camere și apartamente oferă o priveliște incredibilă asupra Acropolelor. De asemenea, sunteți înconjurat de monumente antice”, a subliniat juriul, care a mai spus că hotelul „se potrivește armonios cu centrul orașului, fără a-și pierde caracterul istoric”.
Prețul pentru o cameră pe noapte începe de la 580 euro.
The Ned Doha
The Ned Doha, un hotel din Doha a primit premiul pentru design interior. Este găzduit de clădirea Ministerului de Interne din Qatar, The Ned Doha a fost distins cu premiul special pentru design interior, iar prețul pornește de la 430 de euro pe noapte.
Ordinea hotelurile care au fost considerate cele mai frumoase
The Hanok Heritage House – Yeongwol, Coreea (Prix Versailles)
The Ned Doha – Doha, Qatar (Premiul pentru interior)
The Dolli – Atena, Grecia (Premiul pentru exterior)
Manly Pacific – Sydney, Australia
Raffles Al Areen Palace Bahrain – Zallaq, Bahrain
Hotel Pulso – Sao Paulo, Brazilia
W Macau Studio City – Macau, China
Nobis Hotel Palma – Palma de Mallorca, Spania
Cap d’Antibes Beach Hotel – Antibes, Franța
La Fantaisie – Paris, Franța
Mondrian Bordeaux Les Carmes – Bordeaux, Franța
Lasserhaus – Brixen, Italia
Maroma, A Belmond Hotel – Playa del Carmen, Mexic
Vermelho – Melides, Portugalia
Pan Pacific Orchard – Singapore
The Hazendal – Stellenbosch, Africa de Sud.