Bătaia nu este ruptă din Rai, ci din suferințele noastre! Abuzurile asupra copiilor au consecințe pe termen lung
Consecinţele violenţei asupra copilului sunt „inimaginabile” şi se menţin până în viaţa de adult. Cu cât cunoaștem mai multe despre consecințele violenței asupra copiilor, cu atât devine mai clară nevoia morală de a aborda această problemă. Atât pe termen lung cât și pe termen scurt, expunerea la violență în timpul copilăriei are consecințe exclusiv negative asupra sănătății fizice și mentale. Dovezile sugerează și faptul că întreaga societate poate fi vătămată atunci când copiii suferă în acest mod. Daniela Dumitrescu, psiholog şi psihoterapeut, ne vorbeşte în articolul de mai jos despre motivele care stau în spatele unui astfel de comportament violent.
"Cazurile recente de violență cruntă asupra copiilor ne pun din nou față în față cu o realitate pe care din când în când o uităm, respectiv faptul că România se află printre primele locuri privind abuzul și violența în familie.
Un studiu realizat de Salvați Copiii relevă faptul că se înregistrează anual un număr de 15.000 de cazuri de violență asupra copiilor, iar 94% dintre acestea sunt realizate în mediul familial. Deci nu alții ne agresează copiii, așa cum adesea spuneam, ci cel mai des ne agresăm copiii în propriile noastre familii. Iar acestea sunt doar cifrele înregistrate, însă numărul copiilor agresați este în fapt mult mai mare. Doar 1 din 10 părinți afirmă că nu și-ar bate niciodată copilul, iar vârsta cea mai vulnerabilă privind bătaia este cuprinsă între 5 și 12 ani. Copiilor mai mici de 4-5 ani li se mai iartă micile „scăpări”, iar cei care se îndreaptă spre adolescență devin mai puternici și reușesc să scape sau chiar să riposteze.
Motivele care duc la un astfel de comportament reprobabil sunt multiple și au o paletă largă de acoperire de la educație, la condiții socio-economice sau probleme psiho-emoționale. Dacă este să vorbim despre educație, din păcate suntem încă tributari educației prin suferință, adică a ideii că un copil va înțelege mai bine lecția pe care vrem să i-o dăm dacă-l facem să sufere, prin urmare producem în mod conștient și voluntar suferință copilului. Suferința se transpune acțiuni mai puțin dure, precum pusul la colt sau pedeapsa prin confiscarea obiectelor personale sau interzicerea unor plăceri și poate ajunge până la acțiuni foarte dure, precum agresiunile și abuzurile psiho-fizice. Expresii de genul: „I-am trans o mamă de bătaia soră cu moartea, ca să mă țină minte”, „Eu te-am făcut, eu te omor”, ”Unde dă mama/tata crește!” sunt dovada unor convingeri medievale privind educația copiilor, respectiv a faptului că un copil se naște rău, negativ, pus pe a face prostii, iar tu ca adult trebuie să-l corectezi, să-l pui pe calea cea bună și cu cât ești mai dur, cu atât va fi mai bine pentru el. Copiii se nasc eminamente buni, veseli, dornici de atașament, curioși și cu încredere în oameni. Dacă nu mai suntem astăzi acești adulți, atunci drumul nostru de maturizare a fost problematic, nu neapărat noi ca persoane. Sigur că excludem aici cazurile patologice.
Condițiile socio-economice sunt de asemenea un factor predispozant, familiile sărace fiind fruntașe la capitolul violență fizică. Interesant este că și în familiile cu un venit peste mediu vorbim despre violență, dar de data asta despre o violență psihică, în sensul în care se pune o presiune foarte mare asupra copiilor privind performanța școlară sau extrașcolară. Situația este asemănătoare și în ceea ce privește nivelul studiilor, prin urmare în familiile cu un nivel de studii foarte scăzut există violență fizică, iar în familiile cu un nivel mai înalt de studii există mai degrabă violență psihică.
Însă, ca psiholog și psihoterapeut, văd în spatele acestor comportamente violente multă suferință și multe răni nevindecate. Văd aduți care ascund în interiorul lor un copil care la rândul lui a primit foarte multă violentă, care a fost umilit, batjocorit, pus în situații extreme și chinuitpoare. De altfel, 76% dintre români recunosc că au fost supuși unor comportamente violente în copilărie, iar 15% susțin că „meritau”. Nu, niciun copil nu merită să fie bătut indiferent de ceea ce a făcut. Violența nu este justificată de nimic. Un om care recurge la violență este un om care are foarte multe lucruri de rezolvat în interiorul lui, un om care se simte depășit și pentru care actul de a lovi este ultima soluție pe care el o are.
Situația actuală, care iată că se prelungește deja de un an de zile, în care stresul a fost și este încă foarte mare, în care sunt zdruncinate chiar nevoile fundamentale (precum siguranța stării noastre fizice) nu face decât să accentueze comportamentele negative sau violente. Când supapele de descărcare socială sunt închise, spre ex. stadioanele, concertele, petrecerile etc., - adică acele locuri publice în care oamenilor li se permitea descătușarea emoțională, atunci această deversare a deșeurilor emoționale se va duce către familie și în special către cei mai vulnerabili – respectiv copiii.
Soluția pentru reducerea acestui procent greu este educația și vindecarea emoțională a adulților. Mă bucur să văd că există din ce în ce mai mult interes în ceea ce privește educația parentală, dar suntem încă departe. Citirea unei cărți sau parcurgerea unor cursuri (online mai nou), nu vor rezolva problema pe termen lung, ci poate doar ne ajută să ne conștientizăm dificulățile - dar este doar primul pas. Dacă părinții nu-și vor vindeca propriile suferințe, propriul trecut, tristețea propriei povești vor rămâne în reacțional, în mentalitatea preluată de la proprii lor părinți și vor perpetua cercul vicios al violenței", ne-a explicat Daniela Dumitrescu, psiholog clinician, psihoterapeut CBT & Schema Therapy, specialist comunicare relațională și președinte-fondator al Institutului de Formare și Educare Relațională, precum și autoarea blogului Fericți cei ce comunică.
