Calculele unui român care vrea să înțeleagă de ce se plâng IT-iștii că sunt săraci cu 2.000 de euro: „Nu mi se pare normal”
Un român și-a pus întrebarea pe care mulți și-o pun în gând, dar rar o spun cu voce tare: cum se poate plânge cineva că e „sărac” cu 2.000 de euro pe lună, când majoritatea românilor se descurcă cu 3.000 de lei? Postarea sa a st7rnit discuții aprinse despre percepția realității financiare în România și despre diferența dintre salariile IT-iștilor și cele ale oamenilor obișnuiți.
O postare recentă pe Reddit a stârnit discuții aprinse despre percepția sărăciei în România, comparând situația IT-iștilor cu salarii de 2.000 de euro și viața românilor obișnuiți cu aproximativ 3.700 de lei. Autorul încearcă să pună lucrurile în perspectivă, prezentând cifre și exemple concrete din viața de zi cu zi.
De ce pare exagerată plângerea IT-iștilor
Românul începe prin a-și exprima nedumerirea față de declarațiile multor IT-iști, care spun că abia mai fac față cheltuielilor și compară cu realitatea salariului mediu din România:
„De ce se plâng IT-iștii că sunt săraci cu 2.000 de euro, când majoritatea românilor trăiesc cu 3.000 de lei? Nu mi se pare normal. Intru zilele astea pe grupuri de Facebook, pe aici, pe unde apuc, și tot văd aceeași poveste: «Nu se mai poate, abia mai fac față, suntem noii săraci, cu 2.000 de euro abia supraviețuiesc în Cluj/București». Hai să punem problema în perspectivă, cu cifre reale:
Salariul mediu pe țară e 3.800 lei. Adică vreo 750 de euro.
Salariu entry-level IT: 1.000 euro (5.000 lei)
Salariu mid-level IT: 2.000 euro (10.000 lei)
Salariu senior IT: 3.000+ euro (15.000+ lei).
Acuma, înțeleg că s-au scumpit toate. Chiriile sunt 500–600 euro în Cluj, da. Mâncarea e scumpă, facturile sunt mari. Toate astea sunt adevărate”, spune românul.
Autorul explică apoi diferențele dintre viața IT-iștilor și cea a oamenilor cu salarii obișnuite, cu exemple despre economii, chirii și vacanțe:
Comparația vieților cotidiene
„Dar hai să comparăm un pic realitățile, că poate așa înțelegem mai bine:
IT-istul: «Abia mai pun deoparte 500 de euro pe lună, înainte puneam 1.000. E groaznic»
Restul: «500 de lei puși deoparte? Vis frumos. Eu trag să am 200 la final. Și aia e o lună bună când nu pica nimic»
IT-istul: «Chiria mi-a crescut de la 450 la 600 de euro. Trebuie să mă mut sau să negociez»
Restul: «Mi-a crescut chiria de la 200 la 300 de euro. Mă mut înapoi la părinți în alt oraș, fac naveta 3 ore pe zi. Sau stau cu 3 oameni în apartament și dorm în living»
IT-istul: «Nu mai mergem în vacanță în Thailanda anul ăsta, ne vedem doar în Grecia»
Restul: «Ce înseamnă vacanță? Păi ultima oară am fost la mare acum 3–4 ani, cu cortul, și am plătit în rate. Și aia a fost „vacanța vieții”»
Când tu zici că abia mai ajungi la final de lună cu 2.000 de euro, eu, cu 3.700 de lei, ce să mai zic? Că mor de foame? Că dorm pe sub pod? Că îmi permit o cină în oraș o dată pe lună, dacă e și aia ceva ieftin?”
Ulterior, românul subliniază importanța păstrării perspectivelor și critică comparațiile exagerate:
„Pentru că să o punem altfel: Voi vă plângeți că nu mai puteți strânge 1.000 de euro pe lună, ci doar 500. Eu mă bucur dacă pot pune deoparte 500 de lei. Și aia înseamnă că nu am ieșit nicăieri, nu mi-am cumpărat haine, nu am făcut nimic toată luna.
Voi vă plângeți că a crescut chiria de la 450 la 600 de euro. Eu mă mut la 30 de minute distanță de muncă pentru că a crescut chiria mea de la 250 la 400 de euro. Și aia e tot o garsonieră, nu apartament de 2 camere.
„Vă plângeți că sunteți săraci cu 2.000 de euro într-o țară unde salariul mediu e 700”
Voi vă plângeți că nu mai mergeți în vacanță în Thailanda de 3 ori pe an, ci doar de 2 ori. Eu n-am fost în vacanță în afară de 2 zile la mare, cu cortul sau la un prieten, de 4 ani. Și aia a fost cu împrumut de la părinți.
Nu vreau să fac război între săraci. Serios, n-are sens. Dar chiar mă enervează când văd postări gen «săracii bogați» sau «noii săraci» pentru oameni care câștigă cât câștigă 3–4 oameni normali la un loc. Și știu că o să vină contraargumentele, le-am auzit pe toate (...) Toți muncesc, frate. Nu e ca și cum ăia din alte domenii stau degeaba (...) Da, știu, e greu și pentru voi. Știu, taxele sunt mari, chiria e mare, costurile sunt mari. Dar hai să păstrăm puțină perspectivă. Să nu normalizăm ideea că 2.000 de euro e sărăcie într-o țară în care salariul mediu e 700 de euro. Pentru că atunci ce suntem noi? Suboameni? (...)
Postarea compară realitatea unui IT-ist cu 2.000 de euro și a unui om obișnuit cu 3.700 de lei. Arată că în timp ce IT-iștii se plâng că abia mai pun deoparte 500 de euro, restul abia strâng 200 de lei. Că în timp ce IT-iștii sunt supărați că au crescut chiriile la 600 de euro, alții se mută la părinți sau fac navetă 3 ore pentru o chirie de 300 de euro. Și că în timp ce IT-iștii sunt triști că nu mai merg în Thailanda de 3 ori pe an, alții n-au mai fost în vacanță de 4 ani.
Concluzia: nu zice nimeni să vă fie rău, dar păstrați puțină perspectivă înainte să vă plângeți că sunteți săraci cu 2.000 de euro într-o țară unde salariul mediu e 700”.
Părerile altor români
Un utilizator vorbește despre cum definiția „sărac” poate fi diferită între statistică și experiența personală în orașele mari:
„Problema e că se folosesc două definiții diferite pentru «sărac». La nivelul României, cine câștigă 2.000 de euro clar nu e sărac. Este peste medie și de multe ori mult peste. Asta e realitatea statistică.
Dar la nivel de oraș mare și cerc social, sentimentul poate fi diferit. Dacă toți din jurul tău câștigă la fel sau mai mult, iar costurile sunt mari (chirie, rate, grădiniță, transport), ajungi să simți că nu progresezi, chiar dacă obiectiv stai bine. Problema nu e că IT-iștii mint când spun că le e mai greu ca înainte. Probabil chiar le e. Problema e limbajul – când spui «suntem săraci» într-o țară în care mulți trăiesc cu 3.000–4.000 lei, pare rupt de realitate.
Cred că adevărul e undeva la mijloc: 2.000 de euro nu înseamnă sărăcie în România, dar nici nu înseamnă neapărat viață luxoasă în orașele scumpe. Diferența reală nu e doar între IT și restul, ci între oameni care trăiesc peste medie și oameni care trăiesc aproape de limită. Și de aici apare frustrarea de ambele părți”.
Altul atrage atenția asupra diferenței dintre percepția sărăciei și realitatea economică:
„«Nu zice nimeni să vă fie rău, dar păstrați puțină perspectivă înainte să vă plângeți că sunteți săraci cu 2.000 de euro într-o țară unde salariul mediu e 700» - uite o altă perspectivă: poate ar trebui să începem să ne întrebăm din ce în ce mai des de ce într-o țară unde mâncarea și hainele costă ca în Vest, salariile sunt de 2-3-4 ori mai mici. Și mai fain ar fi să învățăm să votăm cu portofelul, nu cu c***l, dar mai trebuie să moară vreo 2 generații, cel puțin, până să începem să percutăm asta”.
Alții explică frustrarea legată de taxe și cum oamenii simt pierderea banilor:
„Oricât ai avea salariul, în momentul în care statul începe să îți ia din el dublu față de luna trecută începi să te superi. Mai e o chestie. Când ești angajat la patron, iar el îți plătește taxele, tu nu ești așa de deranjat de taxe. Dar când iei banii, îi numeri, iar apoi vine statul și îți ia din ei fără să numeri, apoi mai ia un pic, te superi”.
„Pentru că: majoritatea aduc bani DIN AFARA ȚĂRII și îi cheltuie ÎN ȚARĂ. Pentru că pentru un salariu de 2.000 de euro plătesc taxe cam tot de 2.000 de euro. Și se uită la sistemul medical, educațional și se întreabă: astea sunt servicii de 2.000 de euro pe lună? Și răspunsul este: nu. Nu mai votați hoți”.
