Când va fi înmormântată Mihaela Galani, afacerista care a murit la 33 de ani

Ultima actualizare:

Femeia de afaceri Mihaela Galani, reprezentanta brandului de încălțăminte Gemelli, a murit pe 3 ianuarie 2022, la doar 33 de ani. Mihaela acuza de câteva zile stăro de rău, iar luni a fost găsită inconștientă în propria mașină. 

Mihaela va fi înmormântată miercuri, 5 ianuarie. Sursă foto: Arhivă personală
Mihaela va fi înmormântată miercuri, 5 ianuarie. Sursă foto: Arhivă personală

Mihaela Galani va fi condusă pe 5 ianuarie pe ultimul drum de către toți cei care au apreciat-o și au iubit-o. Data înmormântării a fost făcută publică printr-un mesaj al companiei pe care Mihaela o conducea de ani buni. 

Când va fi înmormântată Mihaela Galani

Potrivit unui mesaj scris pe pagina de Instagram a companiei pe care Mihaela o conducea, femeia va fi înmormântată în cursul zilei de miercuri, 5 ianuarie, la Arhiepiscopia Tomisului. Ceremonia de înmormântare va începe la ora 10:30.

Trupul neînsuflețit al Mihaelei este depus la Casa Albastră din Constanța, însă de marți, de la ora 18:00, el se va afla la Arhiepiscopia Tomisului. 

Mihaela, găsită inconștientă în mașină

Mihaela Galani a fost găsită inconștientă în propriul autoturism în cursul zilei de luni, 3 ianuarie. A fost transportată de urgență la spital, unde a intrat în stop cardio-respirator, însă în ciuda eforturilor depuse de către medicii constănțeni, viața nu i-a putut fi salvată. 

Vestea morții Mihaelei Galani a fost dată, pe Facebook, de reprezentanții brandului Gemelli.

„Motorul echipei Gemelli, Mihaela Galani, s-a stins astăzi (n.red. 3 ianuarie) din viață. Lucrurile se vor derula mai greu în următoarea perioadă. Nu știm când vom reveni! Mulțumim pentru înțelegere!”

Mihaela Galani, afaceri cu încălțăminte făcută pe comandă

Mihaela Galani a ales calea antreprenoriatului la vârsta de 24 de ani, prin preluarea afacerii Gemelli Shoes de la părinți. Treptat, business-ul a crescut, prin digitalizare, deschidere de magazine fizice și investiții de sute de mii de euro.

Într-un interviu acordat Wall-Street, Mihaela Galani vorbea despre provocările afacerii pe care a ales-o, încălţămintea croită pe comandă. În interviu se arată că Gemelli Shoes “este un business de pantofi croiţi manual, în Romania, cu forţă de muncă autohtonă şi după modele locale”.  

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net