Ce a învățat un bărbat după ce a renovat pe cont propriu fosta casă a bunicii sale: „E mai ușor să ridici o casă decât să o renovezi de la zero”

Ultima actualizare:

După 20 de ani de muncă în Grecia, în 2019, Cristi Chiriac a revenit la țară, în locul unde s-a născut, casa bunicilor din partea mamei, în satul Lanurile din județul Buzău. Fără experiență în domeniul construcțiilor, bărbatul s-a apucat să renoveze singur locuința veche de peste 70 de ani, cu puțin ajutor din partea unor băieți din sat, care nu erau meseriași la bază. Acum povestește ce lecții a învățat pe parcurs.

O parte din curtea renovată de bărbat.
O parte din curtea renovată de bărbat.

Stabilirea priorităților. Fundația este esențială

Cristi a petrecut zile întregi documentându-se online despre renovarea caselor vechi. Prima lecție învățată a fost importanța consolidării fundației, mai ales pentru casele vechi construite pe talpa de salcâm. A trebuit să sape sub casă pentru a înlocui lemnul putrezit cu beton, ceea ce a fost o muncă titanică, scriu cei de la lovedeco.ro.

La casa mea, dar, în general, și la cele vechi construite pe talpa de salcâm, este foarte importantă consolidarea fundației. Musai rezolvată problema, astfel casa se strâmbă în timp. Trebuie să știi că e mai ușor să ridici o casă decât să o renovezi de la zero. A fost muncă titanică la fundația ei”, completează bărbatul. 

Cimentul nu se potrivește cu locuințele din pământ

Pereții casei fuseseră inițial tencuiți cu un amestec tradițional de pământ galben, paie și balegă de cal. Cristi a ales să-i tencuiască cu ciment, dar ulterior a realizat că metoda tradițională ar fi fost mai potrivită pentru a păstra respirabilitatea pereților.

Era mai ok dacă refăceam pereții cu pământ, dar am ales să-i tencuim. Însă, dacă ai de-a face cu o casă din paiantă sau pământ (chirpici), după tot ce am studiat, cel mai bine este ca pereții să-i lipești cu pământ, așa cum se făcea pe vremuri. Cimentul nu se potrivește cu casa din pământ și altfel respiră peretele lipit, față de cel tencuit cu ciment”, mai spune Cristi.

Mai bine cumperi o fosă septică decât să o constriești 

Cristi a ales să construiască o fosă septică din tuburi de ciment, dar recunoaște că azi ar fi optat pentru un bazin prefabricat, mai eficient și mai prietenos cu mediul.

Am ales să sap la vreo 40 metri de casă și am făcut-o din tuburi de ciment care se folosesc uzual la fântânile clasice. Am folosit patru bucăți, câte două, unele lângă altele, și cu comunicare între ele. Am pus pietriș pe fundul gropii, așa am crezut de cuviință și m-am gândit că filtrează cumva ceea ce ar ajunge în pământ. Cumva greșit, azi aș cumpăra un bazin special și gata. Atunci am făcut cum m-am priceput”, adaugă el. 

Lemnul vechi poate fi recuperat

A folosit scândurile vechi ale gardului, curățate și tratate cu un lac protector. Deși mai aspectuos, lacul nu este la fel de rezistent ca uleiul ars folosit tradițional.

Am recuperat toate scândurile vechi, care erau îmbibate cu ulei ars, ulei de motor, așa cum se proceda în zonă. Uleiul ăla făcea ca scândura să reziste peste ani. Am luat fiecare scândură și am curățat-o cât de bine am putut – cu flexul cu disc special, apoi trase la abrig și în cele din urmă date cu un soi de lac pentru protecție. E mai slab ca uleiul ars, dar mai aspectuos și, sper eu, mai prietenos cu mediul”, explică bărbatul.

Uneori e mai ușor să faci o casă de la zero

Cristi a investit trei ani și 60.000 de euro în renovări. Dacă ar fi început de la zero, spune că ar fi fost mai rapid și mai eficient, dar atașamentul față de casa bunicilor l-a determinat să continue renovarea.

Panourile fotovoltaice, o investiție utilă

Satul nu are gaze sau apă potabilă, așa că Cristi a montat panouri fotovoltaice și a construit două fântâni cu hidrofor. Astfel, a devenit independent energetic și a asigurat necesarul de apă pentru gospodărie.

Procesul de renovare i-a testat limitele, dar Cristi a învățat să fie răbdător și să se adapteze provocărilor. Deși mai are de lucru la interior, casa bunicii a prins din nou viață, fiind acum un loc confortabil și primitor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
constantin brancusi domnisoara pogany jpg
carne gratar jpg
recolta castraveti 1540x866 jpg
Nicolae Ceaușescu la Fabrica de tricotaje  Foto Scinteia 1982 jpg
test jpg
INSTANT ILUSTRATIE VOT PARLAMENTARE 20 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
femeie par alb jpg
cetatea poienari Arges jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net