Ce etnie avea Ion Luca Caragiale. Adevărul despre originile familiei marelui dramaturg român. Când s-a născut, de fapt?
Doi scriitori proeminenți în panteonul cultural românesc, tată și fiu, au manifestat atitudini foarte diferite provocate de complexele și poverile originilor lor. De aceea, tumultul travestirii a două generaţii din aceeaşi familie Caragiale merită cu adevărat luare aminte, prin arsenalul genealogic şi ideologic.
Indiferent de originile sale, Caragiale a fost în primul rând un scriitor de sine stătător, iar de la naștere până la moarte, viața sa a fost marcată de capodoperele pe care le-a creat grație inteligenței și talentului cu care a fost înzestrat.
Însă, marele scriitor se considera arnăut, adica albanez, deși evident dintr-o familie grecizată. „Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, relatează historia.ro.
Caragiale se considera arnăut
„Ce era? Grec, arvănit? Caragiale scriitorul se socotea idriot (dacă se poate pune temei pe confesiunile lui de levantin), adică din insula Idra, din spațiul grec, dar cu locuitori albanezi” (George Călinescu).
Dacă zeițele destinului din mitologia greacă, zeițele Parcele și Moirele, le determinau soarta altor oameni, pentru Caragiale acest loc a fost deținut de cei doi unchi paterni, Costache și Iorgu. Într-adevăr, toți cei trei fii ai bucătarului Ștefan, stabilit la curtea domnitorului Ioan Caragea (de unde și numele de Caragiale), au pornit de tineri pe calea Thaliei. Cel mai cunoscut dintre ei, Costache (1815-1877), a fost elevul lui Costache Aristia și a fondat primul teatru național din România. Teatrul Național din Iași (1838).
A devenit primul director al Teatrului Național (Teatru cel mare) din București, inaugurat la 31 decembrie 1852, isprava arhitecturală a lui Heft a fost deschisă cu o piesă ușoară, tipică vremii, „Zoe sau amantul împrumutat”. Între 1868 și 1870, Costache a devenit mentorul nepotului său talentat, dar și al propriului său fiu George, și, de asemenea, a predat la catedra de „declamațiune” a Conservatorului din București. Moare destul de obscur și uitat, în 1877, aflat ca și în timpul vieții mereu în umbra marelui său rival moldovean, Matei Millo. Iorgu Caragiale (1826-1894) s-a dedicat și el teatrului, în calitate de actor în trupa fratelui său, Costache.
„A lăsat amintirea unui mare farsor, încă de pe băncile școlii militare de cadeți, la care izbutise să fie înscris prin stăruințele familiei Manu. Cu un asemenea temperament, n-a putut ieși ofițer, preferând atmosfera veselă a culiselor și debutând în teatru la vârsta de 19 ani” (Șerban Cioculescu). Tabloul familiei n-ar fi însă complet fără cele două surori, Ecaterina și Anastasia, amândouă fete bătrâne, trăitoare alături de mama lor în casa familiei Manu, viitor primar al Bucureștilor și premier conservator.
Incest între frate și soră
Cât despre fiul său cel mare, Luca Ștefan (1812-1870), el a fost singurul dintre frații săi al cărui foc sfânt al consacrării teatrale nu s-a clintit. Dar ceea ce nu a făcut ADN-ul, a făcut dragostea. Luca, care a iubit-o prea mult pe celebra actriță și vedetă a Filarmonicii, „Madame” Calliopi, s-a căsătorit cu ea în 1839, a urmat-o în turnee și a urcat el însuși pe scenă, fără prea mult succes însă. Când flăcările iubirii s-au stins, Luca și-a părăsit soția fără un divorț formal și a început o nouă relație cu Ecaterina Caraboas, fiica înstăritului negustor brașovean Luca Chiriac Caraboas. Cu alte cuvinte, Ion Luca Caragiale și sora sa Elena s-au născut în afara căsătoriei, situație care se va repeta cu propriul său fiu Mateiu, născut în urma relației cu Maria Constantinescu.
Spre deosebire de Mateiu, însă, Ion Luca nu pare să fi fost vizibil afectat de acest atunci umilitor statut de bastard. În nuvea „Păcat” din 1892, greșeala din tinerețe pe care tatăl legitim încearcă să o corecteze la bătrânețe, devine o a doua, mai gravă. Duce la incest între frate și soră, care își dau seama mult prea târziu. Finalul tragic - tatăl ucigându-i pe ambii copii - este adecvat naturalismului epocii lui Zola, în care ereditatea explică totul și ea conduce în cele din urmă destinul.
De asemenea, un anumit mister înconjoară momentul și locul nașterii acestui scriitor celebru. Haimanale sau Ploiești? 29-30-31 ianuarie sau 1 februarie? Biografiile oficiale ne furnizează răspunsul: comuna Haimanale, județul Prahova, data 31 ianuarie 1852. Așa să fie oare?
Relația dintre Luca și frumoasa Ecaterina Caraboas datează probabil de la jumătatea anului 1848, când cei doi se gândesc să-și întemeieze o nouă familie. Luca Ștefan a fost nevoit să părăsească Bucureștiul, iar situația sa financiară era deosebit de precară.
„Retragerea sa (Luca Caragialli, n.n.) la Haimanale se mai datora, poate, și faptului că frații Caragialli (Luca, Costache și Iorgu), în fapt, credincioși cauzei revoluției de la 1848, erau supuși atunci unor imputări nedrepte” (Ieronim Tătaru).
Pe ce dată s-a născut, de fapt, Caragiale
După sfârșitul Primului Război Mondial, întrebați de un profesor, bătrânii de la Haimanale și-au amintit de Luca Caragiale, secretarul mănăstiresc, renumit pentru bunătatea sa. Casele familiei Caragiale erau așadar situate pe un mal din apropierea mănăstirii Mărgineni, care era probabil locul de joacă al neastâmpăratului mic Iancu. În orice caz, orașul copilăriei lui Caragiale rămâne Ploiești, unde familia scriitorului s-a mutat probabil în 1858. Potrivit certificatului de naștere al Elenei (Lenci), al doilea copil al cuplului, aceasta s-a născut la Ploiești în 1855. Informațiile privind data nașterii scriitorului sunt împărțite, mulți istorici literari indicând-o ca fiind 29 sau 30 ianuarie. Caragiale însuși mărturisește că s-a născut pe 30 ianuarie: „M-am născut în anul 1852, la 30 ianuarie (Trei Ierarhi), dis de dimineață”.
Maestrul este însă contrazis de documentele oficiale, care indică drept dată a venirii sale pe lume ziua de 1 februarie 1852. Constantin Popescu-Cadem, unul dintre cei mai minuțioși cercetători ai biografiei caragialiene, a descoperit originalul certificatului de botez al lui Caragiale, care este fără echivoc: 1 februarie 1852. Nimic însă nu ne împiedică să presupunem că scriitorul se va fi putut naște mai devreme (30 ianuarie), iar înregistrarea oficială a venirii pe lume să fi fost făcută mai târziu de către părintele său (1 februarie).
