Ce înseamnă „regula celor 8 secunde”. Managerul unui bordel european legal explică: „Se referă la...”
Catherine De Noire, managerul unuia dintre cele mai mari bordeluri legale din Europa, a dezvăluit ce înseamnă, de fapt, „regula celor 8 secunde” și cum le poate ajuta pe lucrătoare.

Catherine De Noire, doctorandă și manager al unui bordel legal, care are 67.000 de urmăritori pe TikTok, a explicat importanța siguranței în unitatea sa, precizând că aceasta este un „element cheie” al clubului. Toate camerele sunt echipate cu butoane de panică.
„În caz de urgență sau situație tensionată, lucrătoarele sunt instruite să apese butonul de panică. Regula celor opt secunde se referă la intervalul de timp în care echipa noastră de securitate trebuie să ajungă în cameră după apăsarea butonului de panică”, a declarat Catherine De Noire, potrivit tabloidului New York Post.
Personalul de securitate este instruit și testat în mod regulat cu privire la situațiile de alarmă. De asemenea, aceștia sunt instruiți să găsească cea mai rapidă rută către camere. Ea a mai adăugat că butonul de panică este apăsat „nu mai mult de o dată sau de două ori pe lună.”
Programul de funcționare al bordelului
„De cele mai multe ori, butonul de panică este apăsat pentru că timpul s-a terminat, iar clientul fie nu vrea să plece, fie adoarme atât de profund încât nu poate fi trezit”.
Catherine De Noire ea dat detalii despre programul de funcționare al bordelului: închis între orele 06:00 și 10:00 pentru a fi curățate cele 100 de camere. Prima perioadă de activitate este la prânz, când sosesc angajații de birouri. De asemenea, activitatea este mai intensă între orele 15:00 și 17:00, când băieții căsătoriți „termină lucrul mai devreme” și „trebuie să plece și să ajungă acasă la timp”.
În cei nouă ani de experiență în domeniu, Catherine De Noire spune că „nu a întâlnit niciodată cazuri grave de agresiune”. În plus, a subliniat importanța măsurilor de siguranță și eficiența acestora în gestionarea situațiilor potențial problematice.
Catherine De Noire apare în mod regulat pe rețelele de socializare pentru a împărtăși cu urmăritorii ei ce se întâmplă în bordelul unde lucrează.