Ce nu spun agențiile despre vacanțele în Egipt. Surprizele neplăcute au fost dezvăluite

Tot mai mulți turiști români povestesc, pe grupurile de călătorii, experiențe mai puțin plăcute legate de vacanțele în Egipt.

Neplăcerile privind marea nu sunt vizibile în fotografiile de prezentare. FOTO: Pixabay
Neplăcerile privind marea nu sunt vizibile în fotografiile de prezentare. FOTO: Pixabay

Deși agențiile de turism promovează frumusețea apei turcoaz și a recifelor de corali din Marea Roșie, realitatea de pe plaje poate să fie diferită și chiar surprinzătoare, scrie Adevarul. 

Marea Roșie, imposibil de folosit ore întregi

O româncă a relatat pe un grup de Facebook situația întâlnită într-un resort din Egipt:

„La noi în resort nu se poate efectiv intra în apă să stai decât puțin cu picioarele, iar nivelul nu trece de gleznă și apoi, puțin mai încolo, nu este permis, nivelul de adâncime fiind de 15 metri. A mai întâmpinat cineva o situație similară?”.

Răspunsurile nu au întârziat să apară, iar alți turiști au confirmat că fenomenul este des întâlnit în Hurghada sau Sharm el-Sheikh, acolo unde fluxul și refluxul mării pot face ca plaja să devină nepracticabilă ore întregi.

„Dacă studiați puțin înainte de plecare, aflați că este reflux pronunțat la resort. Sunt o mulțime fără reflux în Hurghada. Faceți excursii pe insule și vă bucurați de Marea Roșie”, a explicat o altă turistă.

Pe lângă nivelul apei, uneori restricțiile apar și din cauza curenților puternici sau a prezenței prădătorilor marini.

„În mod normal, chiar dacă apa are 15 metri adâncime, înotul este permis de pe ponton. Te fluieră dacă te îndepărtezi prea mult. Ce descrieți pare o situație specială, probabil sunt curenți sau prădători marini, de aceea e interzis temporar”, a comentat un alt membru al grupului.

Experiențe diferite de la un hotel la altul

Mădălina, o altă turistă, a menționat: „Și la Titanic Palace era la fel, mergi sute de metri până la apa mai adâncă, lângă ponton abia se putea face snorkeling printre corali.”

Un alt călător a completat:

„La Jaz Aquamarine, cred că și doi kilometri dacă mergi spre larg, tot până la glezne e apa. Foarte aiurea cu flux-reflux.”

Totuși, nu toate resorturile sunt afectate în același fel. „La Xanadu nu se simțea flux-reflux. De la mal începea să se adâncească ușor, la vreo 50 m în larg avea 2 m. Dar hotelurile fără plajă, de regulă, au pontoane de pe care faci snorkeling”, a explicat un alt turist.

Unii consideră chiar că problema este mai frecventă la resorturile mai accesibile ca preț: „Doar alea mai ieftine”, a spus un utilizator.

Fenomen generalizat, dar ignorat în prezentări

Cei care au mai multe experiențe de călătorie în Egipt susțin că fluxul și refluxul sunt prezente peste tot, însă intensitatea fenomenului depinde de poziționarea hotelului:

„Fluxul și refluxul sunt peste tot. La hotelurile cu recif și ponton fenomenul este vizibil și sesizabil, la cele cu plaje de nisip este mai puțin evident. În funcție de plajă și de poziționarea hotelului, experiența poate fi foarte diferită”, a scris Marius.

De altfel, la unele hoteluri acest aspect este menționat în descrierea oficială a agențiilor:

  • „Pe malul mării, flux și reflux pronunțat (există o lagună nisipoasă pentru înot). Ponton: da (735 m). Pantofi speciali recomandați.”
  • „Intrarea în mare de pe mal – nisip, posibilă în timpul refluxului.”


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Targul de Craciun din Iasi, foto Facebook jpg
bloc vechi jpg
sua  nghetata jpg
catalin drula facebook jpg
pensie, foto shutterstock jpg
Vot 7 decembrie Capitala 1 Inquam Photos / George Călin
tren ai marea britanie bbc jpg
basescu vot inquam jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net