Ce pedepse aspre le aplicau otomanii femeilor ușoare
În secolele trecute, viețile locuitorilor din Moldova, Muntenia și Transilvania nu erau doar influențate de voievozii aspri și de conflictele cu Imperiul Otoman, ci și de realitățile dure ale societății vremii. Una dintre cele mai tulburătoare mărturii ale acelor vremuri vine din partea cronicarului turc Evliya Celebi, care a documentat cu minuțiozitate, în călătoriile sale din anii 1660, inclusiv tratamentul aplicat prostituatelor din spațiul românesc medieval, scriu cei de la Historia.
Prostituția era aspru pedepsită
Evliya Celebi, unul dintre cei mai renumiți cronici otomani, a observat că în orașe precum Iași sau București, prostituatele aveau un rol bine conturat în viața socială. Aceste femei, îmbrăcate provocator în rochii din catifea, atlaz sau mătase, cu papuci înalți și podoabe aurite, puteau fi întâlnite în cârciumi, locuri în care se încingeau adesea petrecerile nocturne. Ele plăteau taxe către domnitor, în schimbul „libertății” de a-și practica meseria.
În ciuda acestei toleranțe administrative, autoritățile otomane și dregătorii locali impuneau pedepse crunte atunci când prostituția era percepută drept o amenințare pentru ordinea morală sau religioasă.
Pedepsele aplicate femeilor ușoare
Cronicarul relata metode de pedepsire extrem de violente, în special în cetățile Dobrogei. În Ismail, Chilia și Tulcea, prostituatele prinse erau dezbrăcate complet și abandonate pe o insulă pustie, lăsate pradă țânțarilor care, în decursul unei singure nopți, le aduceau sfârșitul. Metoda era nu doar o formă de execuție, ci și un avertisment public brutal, menit să descurajeze orice femeie care ar fi ales o astfel de cale.
În același timp, Evliya Celebi admira frumusețea femeilor întâlnite în călătoriile sale. Însă, în descrierile sale, acestea erau adesea văzute ca „ușuratice” sau „lipsite de rușine”, în funcție de port și comportament. Turcii priveau cu uimire obiceiul femeilor de a umbla cu fața descoperită și părul liber, considerat de ei indecent.
Deși prostituția era acceptată tacit și chiar fiscalizată, ea intra în conflict direct cu valorile religioase dominante, atât islamice, cât și creștine. Biserica condamna ferm acest fenomen, însă, în lipsa unui sistem juridic eficient și coerent, prostituatele reușeau adesea să-și continue activitatea, mai ales în marile târguri și orașe.
În același timp, portretul făcut de otomani vieții religioase din Moldova, cum este și dialogul dintre Celebi și un preot ortodox despre icoane, arată o încercare de a înțelege – nu întotdeauna cu succes – complexitatea lumii creștine orientale.
Mărturiile otomane despre prostituția din Țările Române medievale dezvăluie o realitate istorică adesea trecută sub tăcere. Deși acceptate tacit și impozitate, femeile care practicau prostituția trăiau sub spectrul unor pedepse extreme, aplicate cu o cruzime greu de imaginat. Istoria lor este parte din mozaicul social și moral al epocii medievale, iar cronicile turcești oferă o oglindă, adesea deformată, dar esențială, a unei lumi în care dreptatea, religia și supraviețuirea se împleteau în moduri dramatice.
