Ce se întâmplă în aceste momente cu frații Tate. Andrew și Tristan, aduși din nou la Curtea de Apel

Avem noi detalii despre frații Tate, Andrew și Tristan. Cei doi vor afla astăzi dacă vor fi eliberați și judecați în libertate sau vor rămâne în arest. 

Soarta fraților Tate este decisă miercuri, 1 februarie, la Curtea de Apel. Încă de dimineață, cei doi au fost așteptați pentru a oferi noi declarații în dosarul în care se află și sunt nerăbdători să afle dacă li se aprobă contestația și pot fi judecați în libertate sau vor rămâne, în continuare, în arest. 

Ultima dată, audierile au durat ore întregi, așa că oamenii legii trebuie să se pregătească pentru o nouă serie de „negocieri” intense. Britanicii sunt, în continuare, extrem de nemulțumiți de faptul că au fost plasați în arest, susținând că sunt nevinovați și că nu au nicio legătură cu acuzațiile care li se aduc, unele dintre cele mai grave.

Andrew Cobra Tate avea o obsesie ciudată

La scurt timp după ce frații Tate au fost arestați, șeful securității lui Andrew a făcut câteva declarații cel puțin interesante. Se pare că proxenetul britanic avea o obsesie ciudată și anume faptul că era mereu „în gardă” să nu-i facă cineva rău. Din acest motiv, mobiliza întreaga securitate să fie mereu cu bagajele pregătite pentru orice se putea întâmpla.

Garda de corp a lui Andrew Tate, Bogdan Stancu, a afirmat recent că șeful său era un pic paranoic. Într-un interviu acordat pentru BBC, șeful de securitate al proxenetului a dezvăluit că Andrew credea în permanență că cineva vrea să-i facă rău. Când a fost întrebat dacă Andrew trecea prin paranoia, Bogdan a răspuns: „Nu aș spune paranoic, dar poate ceva asemănător”.

„A vrut să aibă o viață normală și nu a putut - poate că este normal să fie un pic mai paranoic”, a spus Bogdan.

Citește și - Otilia Bilionera, adevărul despre legătura cu Tristan Tate! „L-am cunoscut la o petrecere”

Amintindu-și de zilele de călătorie cu Andrew, Bogdan a menționat că „echipa de securitate stătea în interiorul hotelului cu bagajele nedesfăcute și fără să își schimbe hainele”.

„Pentru că știam că se poate întâmpla orice”, a remarcat el, potrivit The News.

Ce s-a arătat în motivarea instanței, în privința victimelor lui fraților Tate

  • „Cu privire la mutarea sa în România, persoana vătămată a declarat că inculpatul i-a spus inițial că vor locui împreună, însă ulterior i-a spus că în casa în care locuiește acesta stau mai mulți bărbați care lucrează cu el și cu fratele său, așa că este mai bine să ia un alt apartament, doar pentru ei doi.
  • La momentul în care persoana vătămată a ajuns în România, inculpatul nu se afla în țară și i-a spus persoanei vătămate că nu va putea locui în apartament, aceasta trebuind să locuiască cu ... ..., care i-a cumpărat biletul de avion, a preluat-o de la aeroport și a condus-o în imobilul unde urma să locuiască (...)
  • Persoana vătămată a arătat că atunci când inculpata a luat-o de la aeroport i-a spus că va locui cu niște fete care lucrează pentru inculpatul ... și fratele său, acestea având conturi pe ... și împărțind câștigurile cu cei doi.
  • A menționat persoana vătămată că i s-a părut ciudat ceea ce îi spunea inculpata ..., dar era deja în România și nu mai avea ce face, gândindu-se că în momentul în care inculpatul va reveni în România vor locui împreună, așa cum îi promisese”, se menționează în motivarea instanței.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul William la țară GettyImages 1210393477 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
iohannis 2 jpg
jewels 1090711 1280 jpg
inmormantare masina india jpg
candidati jpg
nose cover  jpg
scriit0r 4 ani jpg
Cristian Tudor Popescu CTP FOTO Inquam Photos  Bogdan Ioan Buda jpg
pistol jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net