Ce trebuie să faci, pentru ca orezul să nu se mai lipească de fundul oalei. Trucul de care te vei îndrăgosti

Ultima actualizare:

Orezul este una dintre cele mai versatile legume. Fie că îl servim drept simplă garnitură, ori îl folosim ca ingredient în diverse preparate, fiecare dintre noi are, deja, ceva experiență cu acesta. Din păcate, asta înseamnă că avem experiență și cu partea negativă a acestui aliment: modul în care se lipește de oală. Din fericire, există un truc simplu care vă va scăpa de problemele provocate de orez!

Există câteva trucuri simple prin care poți scăpa de problemele cauzate de orez
Există câteva trucuri simple prin care poți scăpa de problemele cauzate de orez

Orezul este o prezență comună în bucătăria noastră. Este versatil, putând fi servit ca și o simplă garnitură, ori folosit ca ingredient în mâncare, pornind de la feluri principale, până la desert. Indiferent cât de rar am găti, mai mult ca sigur deja avem ceva experiență cu orezul. Din păcate, acest fapt înseamnă că știm deja și care este „latura întunecată” a orezului. Acesta se lipește adesea de fundul oalei, iar dacă nu avem grijă, întreaga mâncare poate fi ruinată!

Din fericire, potrivit informațiilor oferite de către ego.ro, există o modalitate simplă de a scăpa de această problemă! Mai precis, tot ce trebuie să facem este să este să avem grijă la ce fel de vas folosim! Nu multă lume știe asta, dar când vine vorba despre orez, cele mai bune opțiune sunt oalele cu înveliș ceramic, sau, dacă ne este mai la îndemână, cele de inox sau teflon! De asemenea, el ar trebui să fie gata în nu mai mult de 12 minute, timp în care este amestecat constant! Dacă îl lăsați mai mult, el va începe să se lipească.

Cum trebuie pregătit orezul înainte de fierbere

Un alt sfat, pentru a evita bătăile de cap provocate de orez, este să îl clătiți de câteva ori cu apă rece, înainte de a-l pune la fiert! Acest lucru va mai elimina din nivelul de amidon din boabele de orez, iar acestea nu se vor mai lipi de fundul oalei voastre!

De asemenea, un ultim lucru la care trebuie să aveți grijă este cantitatea de apă pe care o folosiți! Orezul absoarbe foarte multă apă în timpul fierberii, iar raportul ideal între cele două ingrediente trebuie să fie de 1:2. Mai simplu, dacă fierbeți 100 de grame de orez, trebuie să folosiți 200 de ml de apă!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Camilla Foto profimedia (5) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
afacere pexels jpg
camin jpg
absint bautura alcool shutter descopera 1 scaled jpg
pompieri smurd jpg
obiect valoros jpg
femeie trista jpg
Targ de Craciun Craiova 2023   027 jpg
meghan markle rochie rosie lachildrendshospital gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net