Ce trebuie să știi dacă vrei să călătorești cu rulota
Nu-i așa că viața pare un pic mai roz când ești fericitul deținător al unei rulote sau al unei caravane? Ei bine, o veche vorbă din popor te îndeamnă să nu spui „Hop!” până n-ai sărit gardul. Înainte să pleci în călătorie, trebuie să știi câteva lucruri.
Comunitatea celor care se plimbă prin lume cu rulotele este una deschisă și primitoare, și, din fericire, multe astfel de persoane sunt dispuse să-ți împărtășească câte ceva din experiențele lor. Iată câteva sfaturi valoroase.
Nu exagera cu bagajele
Este foarte ușor să te lași purtat de val atunci când împachetezi cu gândul că vei trăi în mașină pentru o perioadă. Totuși, cel mai probabil nu vei avea nevoie de toate lucrurile de care crezi tu că vei avea nevoie. „Primele noastre săptămâni (în rulotă, n.r.) au fost sufocate de întregul nostru apartament din Brooklyn – cel puțin toate lucrurile pe care nu ne-am îndurat să le lăsăm acasă. Am realizat în curând ce povară sunt excesele atunci când trăiești într-o rulotă”, scrie Nicole Lindstrom, pe wanderlust.com.
Nicole a realizat și o listă cu strictul necesar de obiecte pe care să le ei cu tine, dacă pleci în călătorie cu încă o persoană:
- 2 castroane
- 2 căni
- 2 furculițe (Nicole consideră că poți bea orice aliment pentru care ai avea nevoie de o lingură)
- 2 perne, o pătură și un cearșaf, dacă rulota ta are pat
- 1 cuțit ascuțit
- 1 masă pliabilă (sau pătură de picnic)
- 2 tigăi
- 1 spatulă
- 1 hamac
- 2 scaune pliabile
- 1 pachet de șervețele umede
- ceai sau ceafea
- miere
- unt de migdale sau arahide (explicația este că îți ține de foame dacă ai rămas fără mâncare)
Poți face duș la sala de fitness
Multe rulote nu dispun de toaletă cu duș, așa că Nicole oferă un sfat prețios. Mai ales dacă plănuiești să călătorești în interiorul aceleiași țări, îți poți face abonament la un complex de fitness care are săli în orașele în care urmează să ajungi. Astfel, nu doar că vei putea face duș la vestiar, dar ai ocazia să te menții în formă și să te revigorezi făcând sport.
Evită „febra de cabină”
„Febra de cabină”, cum o numesc americanii, este o stare de nervozitate și iritabilitate care intervine atunci când două sau mai multe persoane petrec foarte mult timp împreună în același loc. În cazul ăsta, în rulotă sau în caravană. Dacă pleci la drum cu partenerul sau partenera de viață, acordați-vă unul altuia suficient timp și spațiu personal cât să nu vă respirați aerul reciproc. Emily King explică, pe wheresmyofficenow.com, că timpul petrecut singur e prețios și poate fi revigorant și energizant. Așa că, de fiecare dată când parcați într-un loc nou, mergeți separat la cumpărături sau, de exemplu, la un duș la sala de fitness.
Nu te lăsa purtat de val când mergi la cumpărături
Când ești pe drumuri 24 din 24, cel mai indicat pentru sănătatea și portofelul tău este să îți gătești singur mâncarea, pe plita din rulotă. Probabil că de aceea atunci când ajungi într-o zonă civilizată, primul instinct este să mergi la cumpărături și să-ți faci provizii. Totuși, este indicat ca atunci când cumperi alimente proaspete să nu iei decât strictul necesar, pentru că acestea nu vor rezista multe zile în atmosfera din rulotă. Așa că, sfatul lui Nicole este să cumperi doar strictul necesar pentru acea zi de fiecare dată când ajungi la piață sau la un aprozar.
Fii pregătit financiar
Fie că pleci într-o călătorie de câteva săptămâni, fie că pleci pe timp nelimitat cu rulota, asigură-te că ai întotdeauna suficienți bani la tine. Cel mai bine este să ai o rezervă financiară substanțială pentru situații neprevăzute. Nu se știe niciodată când vei avea nevoie de reparații la mașină sau la rulotă, sau chiar de îngrijiri medicale.