Cea mai ciudată sectă evreiască din istorie. Trăiau izolați, la limita supraviețuirii și erau considerați vindecători ai sufletului
De-a lungul istoriei, religia a avut un rol esențial în formarea și dezvoltarea societăților. De la simple ritualuri la sisteme complexe de credință, oamenii au căutat mereu o legătură cu divinitatea. Unele credințe au devenit mari religii, altele au rămas enigme, pierdute în timp. Unul dintre cele mai bizare exemple este o sectă evreiască din Egiptul antic, apărută în secolul I î.Hr., despre care se spune că trăia în izolare completă, în post și rugăciune. Membrii săi erau convinși că pot vindeca sufletul și atinge o stare de puritate divină.
Secta „Therapeutae”, considerată una dintre cele mai bizare comunități religioase evreiești din istorie, a apărut în secolul I î.Hr., în Egiptul ptolemaic, și era formată din oameni care trăiau în izolare, departe de tentațiile lumii. Membrii acestei secte duceau o viață aspră, bazată pe rugăciune, post și meditație. Ei își doreau o existență curată, în armonie cu divinitatea, și erau considerați „vindecători ai sufletului”.
„Terapeuții”, vindecătorii sufletului
Despre acești oameni a scris Filon din Alexandria, filosof evreu influențat de gândirea greacă. În lucrarea sa „De Vita Contemplativa”, el povestea că „Therapeutae” trăiau în apropierea lacului Mareotis, nu departe de orașul Alexandria. În acea perioadă, Egiptul era condus de dinastia Ptolemeilor, urmașii unuia dintre generalii lui Alexandru Macedon, iar cultura elenistică domina întreaga regiune.
Alexandria devenise un important centru cultural și comercial, iar în apropiere trăia o comunitate evreiască puternică. Din rândurile ei s-a desprins această sectă aparte, care a îmbinat iudaismul cu filosofia greacă. Originea exactă a grupării rămâne necunoscută, însă se crede că a apărut la începutul secolului I î.Hr. și a existat cel puțin două secole.
„Therapeutae” duceau o viață asemănătoare pustnicilor. Se izolau complet de lume, trăiau în post și rugăciune și practicau o formă de asceză extremă. Doctrina lor era un amestec neobișnuit între credințele evreiești și filosofia greacă, o combinație care i-a făcut să fie greu de înțeles chiar și pentru contemporanii lor.
„Crezurile terapeuților erau adânc înrădăcinate în tradiția evreiască, dar încorporau și elemente ale filosofiei elenistice clasice. Ei credeau în nemurirea sufletului și în importanța pregătirii pentru viața de apoi printr-o viață de evlavie și contemplare. Această dublă concentrare asupra ideilor evreiești și elenistice este evidentă în accentul pus atât pe studiul Scripturilor ebraice, cât și pe scrierile filozofilor greci”, preciza Aleksa Vučković pentru „Ancient Origins”.
O viață dedicată vindecării sufletului
Numele lor provenea, cel mai probabil, de la cuvântul grecesc „therapeuein” care înseamnă „a vindeca”. Ei considerau că prin rugăciune, post și o viață curată pot vindeca nu doar trupul, ci mai ales sufletul. Se spune că „terapeuții” erau un fel de duhovnici sau „psihologi” timpurii, cărora oamenii le mărturiseau frământările, iar aceștia le ofereau sfaturi înțelepte. Totuși, nu se știe exact de ce purtau acest nume sau care era rolul lor în comunitate. Filon din Alexandria scria:
„Vocația acestor filozofi este imediat clarificată din titlul lor de Terapeuți și Terapeutride, nume derivat din „θεραπεία”, fie în sensul de „vindecare”, deoarece mărturisesc o artă a vindecării superioară celei practicate în orașe, care vindecă doar trupurile, în timp ce a lor tratează și sufletele asuprite de boli grave și aproape incurabile, provocate de plăceri și dorințe și dureri și temeri, de acte de lăcomie, nebunie și nedreptate și nenumăratele alte pasiuni și vicii, fie în sensul de „venerare”, deoarece natura și legile sacre i-au învățat să venereze Existentul Sine Însuși, Care este mai bun decât Binele, mai pur decât Unusul și mai primordial decât Monada”, preciza filosoful.
Citește mai multe pe Adevărul.ro
