Cine a fost românca trimisă în Siberia la doar 16 ani și condamnată la 10 ani de muncă silnică din cauza unei poze
Nu mulți au auzit de ea, însă viața Martei Vasiliu este desprinsă parcă dintr-un scenariu de film. Când avea doar 16 ani, a fost arestată de către ruși și trimisă 10 ani în cumplitele lagăre din Siberia. Motivul? Poate părea straniu în ziua de astăzi, însă atunci era considerată o adevărată crimă: câteva cuvinte în germană şi un album de familie.
O tânără de 16 ani trecută prin chinurile torturii şi deportării în Siberia. Nu e film, e viaţa Martei Vasiliu. Născută la Constanța, Marta și-a petrecut iarna anului 1943 alături de mama sa la Bălţi, în Basarabia, la bunica maternă, fiind mai în siguranţă decât în România. Cele două ajunseseră aici după ce frații ei vitregi, înrolați în armata germană, și-au pierdut viața pe front, iar tatăl vitreg nu a rezistat, fiind bătrân și bolnav. Înainte ca frații să ajungă în Rusia, regimentul lor a oprit 3-4 zile la Constanța, unde s-au întâlnit cu toții și au făcut o poză. Totodată, militarii au învățat-o pe sora lor mai mică și rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba germană.
Anul următor, de Bobotează, mama ei a plecat spre Constanţa pentru a lua niște acte, urmând să revină în Basarabia în cel mai scurt timp. Însă, Basarabia a fost ocupată între timp, iar granița închisă.
Pe 9 mai 1945, a primit o condamnare de 10 ani în Siberia
Marta avea 15 ani şi jumătate şi deja era blocată de câteva luni în Basarabia, când, într-o seară, a fost chemată la Jandarmerie. „Începuse să ridice tineretul, pentru ca, prin muncă silnică, să refacă ţara care fusese pustiită de nemţi“, a povestit ea. De la ce pornise, de fapt, totul? Ei bine, de la un album de familie pe care Marta l-a adus cu ea la Bălţi. Erau fotografii cu ea alături de frații ei vitregi care purtau uniforma germanilor.
„Rusnacii, văzând albumul de familie, m-au învinovăţit de faptul că m-am dat cu nemţii. M-au bătut pentru că ştiam germană, când eu ştiam doar «Tatăl nostru» în această limbă, întrucât mă învăţaseră fraţii mei”, a mai adăugat ea.
Astfel că, pe data de 9 mai 1945, a primit o condamnare de 10 ani în Siberia, cinci ani a fost la muncă silnică într-un lagăr siberian şi alţi cinci ani a fost deportată într-un sat tot din Siberia. Ziua de muncă începea la ora 6.00 şi se termina pe înserat. La prânz, primeau o farfurie cu arpacaş fiert, bineînțeles, mâncarea fiind întotdeauna insuficientă. „Stomacul ni se lipise de şira spinării. Cine nu îşi făcea norma nu primea porţia de mâncare. Munceam ca să nu murim de foame. Dacă stăteai jos, încremeneai de frig”, a mai povestit Marta.
L-a întâlnit pe viitorul ei soț
În ciuda faptului că au trecut cei 10 ani, nu era lăsată să plece. „Au vrut să mă păstreze acolo şi uneori trimiteau bărbaţi să mă curteze, dar eu nu am vrut să rămân. Mi-am dorit atât de mult să mă întorc în România că, după cei 10 ani, am fugit luând trenul către Moscova“.
Astfel, în anul 1955, Marta Vasiliu a ajuns la Ambasada României: „M-am adresat în limba română, după 10 ani când am vorbit doar ruseşte. I-am scris ambasadorului un memoriu în care spuneam că sunt singurul copil al mamei mele şi că vreau să fiu repatriată, fără să povestesc nimic despre lagăr. Mi s-a făcut foarte rău şi am început să plâng. Atunci, ei mi-au dat apă şi medicamente. După ce m-am liniştit, ambasadorul mi-a spus: «Vă întoarceţi de unde aţi plecat. Vă dăm noi o adeverinţă la mână să nu vă facă nimic şi vă promit că o să vă repatriez!». Aşa că m-am prezentat la Securitate şi le-am spus unde am fost“.
După moartea mamei sale, Marta Vasiliu a încercat să o ia de la capăt: a terminat liceul și apoi a urmat școala postliceală de contabilitate. Între timp, l-a întâlnit și pe viitorul ei soț, Nicolae Vasiliu, un medic din București. Nimeni nu știe povestea Martei. Înainte de a se căsători, ea a vrut să-i povestească tragedia vieții ei, dar el nu a vrut să audă nimic.
