Cu ce trebuie să înlocuiești carnea roșie pentru o inimă mai sănătoasă. Cele patru variante recomandate de nutriționiști
Cei care doresc să adopte o dietă mai sănătoasă aleg, de cele mai multe ori, să reducă consumul de carne roșie. Din fericire, nutriționiștii ne spun că avem la dispoziție câteva variante sănătoase și gustoase la care putem apela în schimb.

Carnea roșie este o alegere populară în bucătăriile din întreaga lume, dar cei care își doresc să adopte un stil de viață mai sănătos încearcă să reducă cât mai mult consumul acestui produs. Din fericire, există mai multe alternative sănătoase care nu numai că au un gust intens și delicios, dar pot susține chiar și sănătatea inimii.
Peștele gras
Potrivit shefinds.com, una dintre cele mai bune alegeri pe care le putem face atunci când căutăm înlocuitori pentru carnea roșie este peștele gras. În această categorie intră și somonul, faimos pentru conținutul de acizi grași omega-3, care reduc inflamația și protejează inima. În plus, somonul are și proteine, fiind alegerea perfectă în orice fel de dietă.
Carne de pasăre
Indiferent dacă este vorba despre pui, rață sau chiar și curcan, carnea de pasăre este un înlocuitor perfect pentru cea roșie.
„Puiul și curcanul fără piele sunt mai bune pentru pierderea în greutate, deoarece sunt mai slabe și au mai puține calorii decât carnea roșie”, a explicat nutriționista Lisa Andrews, conform sursei citate.
Fructe de mare
Creveți și fructele de mare sunt o altă metodă gustoasă și sănătoasă de a înlocui carnea roșie. Iar potrivit experților, ele sunt foarte bune pentru sănătatea inimii deoarece conțin seleniu, un antioxidant care protejează celulele de efectele radicalilor liberi.
Proteine vegetale
Atunci când căutăm înlocuitori pentru carnea roșie nu trebuie să uităm că ne putem asigura aportul necesar de proteine și din surse vegetale. Alimente precum fasolea, lintea și chiar și tofu sunt alternative foarte bune pentru carnea roșie. În plus, proteinele din aceste alimente ne ajută să ne simțim sătui pentru mai mult timp pe parcursul zilei.
„Fibrele favorizează sațietatea și te mențin sătul mai mult timp, sprijinind astfel controlul greutății”, spune și nutriționista Krutika Nanavati.


































