Cum îţi pregăteşti grădina de vară în numai câţiva paşi simpli

Ultima actualizare:

    Sursa foto: Unsplash.com
Sursa foto: Unsplash.com

Dacă ai norocul să ai o grădină a ta, ştii foarte bine cât de minunat este să te relaxezi la umbră, admirând florile în toată splendoarea lor şi cunoşti şi bucuria de a vedea cum cresc plantele puse chiar de tine. Vara este, de departe, anotimpul cel mai spectaculos pentru o grădină, mai ales dacă o îngrijeşti. Iată ce trebuie să faci ca să te bucuri de o grădină îngrijită şi frumoasă.

Scapă de invadatori

Nimănui nu-i place să cureţe grădina de buruieni, dar dacă vrei să arate exemplar este absolut necesar. Dacă nu ai făcut acest pas la începutul primăverii care, ce-i drept, s-a lăsat aşteptată, acum este cel mai bun moment. De asemenea, ar trebui să scapi şi de iarbă sau plantele invazive care au crescut printre dale sau în fisurile din pavaj. Pe lângă faptul că grădina arată mai ordonată, un erbicid eficient va opri dezvoltarea plantelor invazive care fură substanțe nutritive din solul pe care îl împart cu plantele care te interesează să crească şi de care te-ai ocupat cu atenţie.Totodată, ar fi recomandat să te asiguri că grădina ta nu adăposteşte dăunători, precum melcii cărora le place să facă ravagii în straturile de flori. În loc să foloseşti pesticide toxice, alege o soluţie naturală. De exemplu, împrăştierea cojilor de ou zdrobit la suprafaţa solului va ajuta la îndepărtarea melcilor.

Îngrijeşte boscheţii

Dacă ai în grădină boscheţi ornamentali, ar fi bine să te ocupi şi de aspectul lor. Atunci când sunt tunşi şi îngrijiţi, dau un aer elegant grădinii tale. Îndepărtează crenguţele uscate şi dă-le formă, mai ales dacă i-ai pus pe post de gard viu.

Plantează flori

Grădinile de vară arată cel mai bine când sunt pline de flori colorate. Dacă nu ai avut timp să pui seminţe şi bulbi la momentul potrivit, asta nu înseamnă că nu te poţi bucura de o grădină superbă. Din sere sau de la piaţă poţi cumpăra o mulţime de flori cum sunt crăiţele, japonezele, cerceluşii, care arată minunat şi vor da un aer vesel şi plăcut curţii tale.

Să fie lumină

Pentru că sunt puţine lucruri mai plăcute decât să te bucuri de răcoarea serilor de vară la tine în grădină, ocupă-te şi de iluminatul exterior. Dacă nu ai încă un sistem special, alege unul inteligent care să îţi permită să ajustezi ambianţa şi să te bucuri de momentele petrecute seara la exterior, împreună cu familia sau cu prietenii.

Colectează apă

Fii prietenos cu mediul şi în loc să risipeşti zeci de litri de apă pentru a uda gazonul şi plantele din grădină, instalează recipiente de colectare a apei de ploaie. Unele astfel de bazine pot fi încorporate cu bun gust în peisajul grădinii, astfel încât să nu iasă în evidenţă în mod neplăcut. În plus, apa de ploaie este mai bună pentru plante decât cea de la robinet care poate să fie prea alcalină pentru unele soiuri.

Mobilierul de grădină

Indiferent că îţi place să iei micul dejun în grădină sau să te relaxezi în weekend cu prietenii, este important ca mobilierul tău de grădină să fie practic şi confortabil. Dacă încă mai lucrezi de acasă, îţi poţi muta şi biroul la exterior, dacă ai o masă robustă şi scaune confortabile. Aşadar, înainte să-ţi inviţi prietenii la un prânz în aer liber, verifică starea mobilierului de grădină şi fă-i reparaţiile necesare, dacă este cazul. Uneori, câteva mici schimbări, cum ar fi adăugarea unor perne pentru scaune în culori vesele sau o faţă de masă frumoasă, pot schimba întreaga ambianţă. Nimic nu este mai frumos decât să te bucuri de zilele senine de vară din grădina ta frumos îngrijită. În plus, dacă nu ştiai, grădinăritul poate fi o activitate foarte relaxantă care te ajută să scapi de stresul de la birou. 

image
image
image
image
image
image
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net