Cum să previi ca o drumeţie montană să nu se transforme într-o tragedie
Sfârşitul lui August şi primele luni de toamnă sunt adesea dedicate de toţi muntelui. Însă acest concediu relaxant poate să se transforme cu uşurinţă într-o dramă pentru cei care nu respectă locul unde merg. Muntele este frumos, dar poate fi şi înşelător dacă lăsăm la voia întâmplării lucruri elementare pe care turistul ar trebui să le cunoască pentru a nu-şi pune viaţa în pericol, nici lui şi nici a partenerilor de drumeţie, dar şi pentru a păstra natura curată şi frumoasă.
În acest material am încercat să adunăm cele mai bune, zice noi, din multele sfaturi şi poveţe pe care le primim înaintea unor călătorii la munte.
Pentru început trebuie să spus că nu este necesar să fii sportiv de performanţă ca să te bucuri de câteva drumeţii frumoase în Carpaţi. Traseele turistice de la munte sunt pentru toate gusturile şi pentru toate puterile. Se întâlnesc de la drumuri forestiere care pot oferi privelişti minunate în chei (Prăpăstiile Zărneştiului, Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Sohodolului etc.), pe plaiuri (vezi şoseaua Transalpina şi multe “drumuri de căruţă” din Carpaţi), la poteci şi circuite turistice deja consacrate, precum Circuitul Galbenei, din Munţii Apuseni – zona Padiş, şi până la drumuri mai accidentate, cu un grad mai ridicat de dificultate (Creasta Pietrei Craiului, creasta Făgăraşului).
Dacă unele zone uşor accesibile sunt destul de populate, turiştii formând grupuri mai mult sau mai puţin numeroase, altele sunt destul de pustii (Munţii Cernei, Godeanu, Munţii Maramureşului). Există aglomerări turistice însă şi pe traseele mai dificile.
Riscul pe munte este permanent. Important este cum reuşeşti să preîntâmpini acest risc. “Dacă sunt mulţi turişti pe traseul asta înseamnă că sunt în siguranţă” – ţi-ai putea spune. Totuşi lucrurile nu trebuiesc private cu atâta simplitate. Cele mai multe accidente au loc tocmai pe aceste drumuri.
Spre exemplu, traseul care leagă oraşul Buşteni de cabana Caraiman, pe Valea Jepilor (pe sub firul telecabinei Buşteni-Babele), cunoscut şi sub numele de Jepii Mici, în Masivul Bucegi. Pe acest traseu, considerat a fi între scurt şi mediu (aproximativ 3 ore de urcuş, comparativ cu traseele la nivel naţional), au loc poate cele mai multe accidente şi intervenţii ale Salvamontului din întreaga Românie.
Vara traseul este foarte aglomerat. În ultimii ani traseul şi-a schimbat aspectul pentru că au apărut surpări ale potecii, mai multe zone cu cabluri, ba chiar şi o scară pe o porţiune. Toate acestea din cauza numărului foarte mare de turişti. În plus elementele adăugate ulterior nu au schimbat percepţia despre traseu. Practic vorbind, celor care nu ştiu în ce se bagă ar fi bine să li se recomande să ia telecabina decât să meargă în sandale pe aici.
Principala problemă remarcă este că foarte mulţi nu respectă anumite reguli de mers pe munte: se aleargă la coborâre, se merge în încălţări fără aderenţă şi care nu susţin glezna (ba chiar în sandale şi papuci), mulţi nu sunt atenţi pe unde merg deplasându-se de parcă ar fi în teren plat. Mulţi nu sunt atenţi că în partea superioară a traseului există o porţiunea de stâncă unde se dislocă pietre ce-i pot răni pe turiştii aflaţi mai jos.
Turiştii care calcă pe munte ar trebui să-şi dezbrace hainele şi comportamentul de oraş şi să fie atenţi la ceilalţi care străbat acelaşi drum. Salutul pe munte a devenit deja ceva foarte rar întâlnit, cel puţin în zonele mai aglomerate precum traseul despre care vorbim acum. Regula spune “Cel care coboară îi salută pe cei care urcă”.
