Cum să ții departe Halyomorpha halys, insecta cu miros neplăcut care a invadat casele românilor

Poate că mulți dintre noi am observat apariția acestor insecte în casele noastre, sau, cel puțin, am simțit din plin mirosul neplăcut pe care îl lasă în urmă. În plus, acest gândac este periculos și pentru fermieri, deoarece poate distruge recoltele în care ajunge. Pentru a evita problemele, este important să știm cum să ținem la distanță faimosul gândac puturos.

Uleiurile esențiale pot ține acest gândac la distanță
Uleiurile esențiale pot ține acest gândac la distanță

Gândacul puturos, cunoscut și sub denumirea de ploșnița de cereale, sau, cum îi spun experții, Halyomorpha halys, poate provoca daune importante, dacă ajunge în casă, sau prin recolta noastră. De obicei, el își face apariția pe la jumătatea lunii septembrie, însă cum vremea a rămas caldă până recent, este posibil să îl mai vedem prin case.

Acest gândac are o culoare verde, sau maronie, iar în comerț putem găsi nenumărate soluții care ne promit că îl pot ține la distanță. Din fericire, există și câteva metode complet naturale care ne pot fi de ajutor!

Cum putem ține la distanță gândacul puturos

O metodă extrem de simplă care ne poate scăpa de această insectă urât mirositoare este să folosim puțin ardei iute! Mai precis, tot ce trebuie să facem este să lăsăm puțin ardei iute la macerat cu apă, iar apoi să pulverizăm lichidul fie direct pe gândaci, fie în zonele unde aceștia pot apărea.

Un truc chiar și mai simplu ne spune să folosim uleiuri esențiale! Mai ales uleiul esențial de mentă va fi util împotriva tuturor insectelor, inclusiv a acestui gândac urât mirositor. Cu numai câteva picături, casa noastră ar trebui să fie protejată împotriva apariției acestuia.

Unele plante ne pot fi de folos împotriva insectelor

Pe lâng ardei iuți și uleiuri esențiale, mai putem apela și la unele plante, pentru a ține la distanță această insectă. Mai precis, putem utiliza pulbere de iarba mâței, care dacă este împrăștiată în jurul pereților exteriori ai casei, ar trebui să fie eficientă împotriva gândacului puturos.

Astfel de trucuri simple și complet naturale sunt important de știu, pentru a nu fi nevoiți să ne confruntăm cu mirosul neplăcut pe care acest gândac îl va lăsa în urma sa, în casele noastre.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net