Cum se luptau bucureștenii cu arșița în trecut: „Oamenii trăiau ceasuri de adevărat infern”
Astăzi, când canicula ne face să apelăm imediat la aerul condiționat, bucureștenii de altădată se descurcau cu mijloace mult mai simple. Cum făceau față arșiței sufocante înainte ca tehnologia modernă să le vină în ajutor?
Ei bine, odinioară, bucureștenii căutau refugiu în pădurile din jurul orașului, în parcuri și în puținele lacuri sau piscine accesibile. Totuși, în anii ’20 autoritățile atenționau frecvent că apele Dâmboviței și lacurile din Capitală nu erau potrivite pentru scăldat, fiind murdare și contaminate:
„Nu numai că nu sunt atrăgătoare, fiind murdare și adeseori mocirloase, dar ele, prin abundența papurei și a ierburilor, sunt și periculoase, chiar și pentru aceia care știu să înoate. Râul Dâmbovița, de asemenea, nu este, prin trecerea-i prin București, decât un canal murdar și, chiar de ar fi curat, dat fiind micimea și lipsa sa de adâncime, tot nu ar fi de vreun folos pentru scăldat”, informa ziarul Dimineața, în vara anului 1925, citat de Adevărul.
Când au apărut primele ștranduri în Capitală?
Primele ștranduri au început să apară abia în anii ’30, Ștrandul Kiseleff fiind inaugurat în vara anului 1929. Mii de oameni au mers atunci la deschidere să se răcorească, însă tragediile nu au întârziat să apară, și chiar în prima zi au murit trei persoane:
„Un tânăr s-a aruncat în apă de pe trambulină și nu s-a mai ridicat la suprafață decât târziu - fără viață. Spre seară, alt accident mortal, în persoana unui militar. Și ceva mai târziu, alt tânăr înecat al cărui cadavru n-a fost încă pescuit”, mai preciza ziarul.
Pe lângă ștranduri, mulți căutau refugiu în umbra pădurilor și în case, în timp ce străzile și trotuarele orașului rămâneau pustii sub soarele dogoritor. Vara anului 1939 era descrisă pe atunci în presă ca pe un „adevărat infern”, când temperaturile de pe asfalt puteau urca până la 60 de grade Celsius:
„Încă o zi de dogoare, de arșiță cumplită, a încins Capitala, înfierbântându-i zidurile, asfaltul și făcând pe bucureșteni să trăiască ceasuri de adevărat infern.
Căldurile au început să crească odată cu revărsatul zorilor. Mercurul nu a încetat să se ridice nicio clipă, iar pe la prânz, când trotuarele dogoreau ca niște cuptoare, termometrele arătau 60 de grade”, informa pe atunci România Capitala, conform sursei menționate.
