Cum trebuie udate plantele pe timp de caniculă. Un specialist în grădinărit a explicat fiecare pas

Canicula nu face viața dificilă doar oamenilor și animalelor de companie, ci și plantelor. Iar dacă avem propria noastră curte, devine foarte important să știm cum trebuie udate corect florile, pentru a nu se ofili din cauza temperaturilor extreme.

Atunci când vine vorba despre probleme specifice verii, cei mai mulți dintre noi ne gândim la disconfortul pe care îl resimțim din cauza caniculei, cât și la prezența constantă a insectelor. Însă, chiar și plantele vor avea de suferit pe parcursul verii, motiv pentru care devine foarte important să știm precis cum să le udăm corect.

Potrivit express.co.uk, James, un expert în grădinărit faimos pe platforma de socializare TikTok, a explicat care este singurul mod corect de a uda plantele din grădină vara, pentru ca acestea să nu se strice.

Canicula poate afecta plantele din grădină

James explică cât de important este să nu udăm în exces plantele, o greșeală pe care mulți oameni o fac pe timp de vară.

„Suntem în mijlocul unui val de căldură și există tentația de a uda plantele în fiecare zi, iar foarte mulți oameni ajung să le ude în exces.

Așa că vă voi arăta cum să evitați udarea excesivă a plantelor și cum să le mențineți sănătoase, economisind în același timp apa pe care o aveți”, explică James pe TikTok.

Cum trebuie udate corect plantele

Expertul în grădinărit spune că cel mai bine este să udăm plantele dimineața sau, dacă nu avem cum, seara este la fel de bine.

„Dacă nu poți face asta, atunci aș spune că după-amiaza târziu sau seara târziu este probabil momentul optim, deoarece le oferă acelor plante timp să se usuce”, spune James.

De asemenea, el mai explică faptul că este important să verificăm dacă solul chiar este uscat, înainte de a uda plantele. Iar atunci când turnăm apa, ea trebuie să ajungă direct la rădăcină, nu pe frunze.

„Acest lucru favorizează, de asemenea, dezvoltarea unor rădăcini mai adânci. Nu îți dorești ca rădăcinile să se dezvolte la suprafața plantei sau la nivelul solului”, explică James.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
atemoya adobestock jpg
image png
suplimente jpg
image png
pasageri varstnici avion jpg
usa dormitor istock jpg
Aer conditionat FOTO Shutterstock jpg
kids climbing rope full shot jpg
image
image