De ce ne închinăm cu mâna dreaptă? Mulți creștini nu știu să răspundă la această întrebare
În timp ce ne rugăm, cerem ajutor Cerului sau mulțimim, într-un gest care a intrat în reflexul fiecărui creștin, facem semnul crucii cu mâna dreaptă. Semnul Sfintei Cruci este cel mai important ritual simbolic făcut de creștini, considerat ajutător la vreme de necazuri.
De ce ne închinăm cu mâna dreaptă?
În credința ortodoxă, semnul crucii unește crucea persoanei cu cea a lui Iisus Hristos. Acest semn cu mâna dreaptă subliniază că creștinismul este religia dreaptă. De asemenea, alegerea mâinii drepte pentru a face simbolul Sfintei Cruci s-ar motiva și prin numele pe care Biserica Ortodoxă îl poartă.
„Cuvântul „ortodoxie” înseamnă dreaptă mărire. Este un cuvânt grecesc care nu s-a tradus în limba noastră, dar însemnătatea lui pentru noi este „dreaptă mărire”, „orthos” însemnând drept, dreaptă în limba greacă, iar „doxia” însemnând slăvire, credinţă, deci dreapta credinţă. În practica ortodoxă este folosită mâna dreaptă, pentru că, după cum s-a menţionat, ortodoxia înseamnă dreapta credinţă”, explică preotul Viorel Paşca, părinte paroh al Parohie din Crucişor, judeţul Satu Mare.
Prin semnul Sfintei Cruci ne aducem aminte că Iisus Hristos a fost răstignit pentru noi, pentru mântuirea sufletelor noastre. El a fost răstignit pe cruce cu brațele deschise. Potrivit Sfintei Scripturi, brațele deschise ale lui Iisus reprezintă îmbrățișarea pe care acesta o oferă oamenilor.
Ce simbolizează semnul Sfintei Cruci și cele trei degete împreunate
De asemenea, Biserica are și o sărbătoare dedicată acestui semn, pe care creștinii îl consideră semnul întregii creștinătăți. Prin urmare, pe data de 14 septembrie, anul 335, patriarhul Macarie al Ierusalimului a înălțat în biserică Crucea Domnului. De atunci a început să fie sărbătorită în această zi Înălțarea Sfintei Cruci.
Încă de la început, semnul Sfintei Cruci a fost făcut cu mâna dreaptă, cu cele trei degete împreunate care simbolizează Sfânta Treime. Biserica spune că acest semn biruiește răul și îl ajută pe cel care îl face la orice pas.
Cele trei degete împreunate simbolizează Sfânta Treime. Cele două degete, strânse unul lângă celălalt și ambele în podul palmei, reprezintă cele două firi, umană și divină, reunite în persoana Domnului Iisus Hristos.
„Crucea Domnului este simbolul credinţei creştine. Este stema Bisericii lui Hristos! Chiar dacă ea ne va aminti de-a pururea de suferinţa şi de moartea în chinuri groaznice a Mântuitorului Hristos, creştinii o cinstesc pentru că ea este altarul pe care Iisus Domnul ne-a câştigat mântuirea”, spune părintele Viorel Paşca.
Pentru a-i respecta semnificația, semnul Sfintei Cruci trebuie făcut corespunzător. Cele trei degete împreunate se pun mai întâi pe frunte, apoi coboară spre abdomen, după care mâna merge spre umărul drept, iar apoi orizontal către umărul stâng.
În timp ce se face semnul crucii, se rostește „în numele Tatălui”, când mâna se află pe frunte, „și al Fiului”, când mâna coboară spre abdomen, „și al Duhului Sfânt”, când mâna se duce de la umărul drept la umărul stâng, „Amin”, când retragem mâna de la umărul stâng.