„Eram fix jumătatea lui” Cine a fost ultima iubire a lui Nichita Stănescu. Femeia alături de care și-a trăit ultimele clipe
Relația dintre poetul Nichita Stănescu și Todorița Tărâță, cea care i-a devenit soție în ultimii ani de viață, a fost una marcată de pasiune, poezie și o profundă conexiune sufletească. Povestea lor de dragoste a fost și ultimul capitol din viața tumultuoasă a poetului.
Prima sa iubire a fost Magdalena Petrescu, sora unui prieten din copilărie, de care a divorțat după doar un an. Ulterior, s-a îndrăgostit de Doina Ciurea, care i-a fost iubită un deceniu, apoi a urmat Gabriela Melinescu, tot un deceniu de dragoste. Însă, cea care i-a furat cu adevărat inima poetului Nichita Stănescu a fost ultima sa soție, Dora.
Într-un interviu acordat cu ani în urmă, Dora, așa cum îi spunea Nichita, a rememorat întâlnirea lor și legătura specială pe care au avut-o.
„Eram fix jumătatea lui”
„Când ne-am cunoscut, eu aveam 22 de ani, iar Nichita 45. Apoi, am împlinit 23, iar el 46 – exact în momentul când am decis să rămânem împreună. Eram fix jumătatea lui. Singura dată când se putea întâmpla așa. Mai târziu, nu s-ar mai fi potrivit. Sună a predestinare”, mărturisea Dora Stănescu.
Viața lor s-a desfășurat într-un ritm intens, în apartamentul mereu animat de musafiri. Era o casă în care poezia plutea în aer, iar Nichita nu se oprea niciodată din scris, chiar și atunci când în jur domnea haosul.
„La Nichita venea mereu lume, trăiam într-o casă deschisă. Prieteni vechi, dar și oameni pe care nu-i întâlnise niciodată. Întotdeauna erau 5-6 persoane la masa noastră, și se schimbau constant. Beam cafeaua de dimineață cu oameni în jur, mâncam la fel, totul se desfășura în mijlocul mulțimii. Nichita dicta poeme, le citea, mereu cu public de față… Uneori, cineva rămânea chiar și peste noapte. Nu era ușor, dar te obișnuiai. Ne lega un sentiment profund și am format rapid o echipă.
În acea perioadă, Nichita își dicta poemele. El spunea că poezia este o stare de spirit. De cele mai multe ori, îmi dicta mie, indiferent de oră, fie ziua, fie noaptea. Chiar dacă era agitație în jur, el continua să lucreze în minte, într-un mod firesc”, mai spunea ea.
Despărțirea a venit brusc, pe 13 decembrie 1983, când poetul s-a stins din viață. Dora, devastată de pierdere, a ales să plece în Franța, unde și-a refăcut viața în discreție.
Dragoste până la ultima suflare
Relația lor a fost una profundă și a durat până în ultimele clipe ale poetului. Florin Iaru, prieten apropiat al cuplului, a relatat un moment emoționant din finalul existenței lui Nichita: „Au fost la o nuntă la Drobeta Turnu Severin. Lui Nichita i s-a făcut rău și a fost dus la spital. A murit în brațele Dorei”.
Această poveste de iubire, discretă și intensă, rămâne una dintre cele mai frumoase din cultura română. După moartea lui Nichita Stănescu, Dora a ales să nu vorbească public despre relația lor și s-a retras departe de agitația din țară. Pentru poet, însă, dragostea ei a fost ultimul mare refugiu.
Nichita Stănescu, care a murit acum mai bine de patru decenii, a rămas în memoria colectivă atât ca poet genial, cât și ca un personaj boem, neliniștit. Cunoscută este replica sa: „Poetul, ca și soldatul, nu are viață personală”, care pare să fi fost un adevăr trăit.
Criticul literar Alex Ștefănescu îl descria cu o doză de umor: „Îi ieșeau în afară ba o mână, ba un picior, ba aureola genialității, fiind incapabil să-și asume o responsabilitate pentru mult timp.”
Prima căsătorie a poetului a avut loc în 1952, cu Magdalena Petrescu, dar mariajul a durat doar un an. A urmat Doina Ciurea, în 1962, femeie care i-a inspirat volumul O viziune a sentimentelor. A avut și o relație intensă cu poeta Gabriela Melinescu, deși neoficială. În 1982, cu doar un an înainte de moarte, s-a însurat cu Todorița Tărâță.
Sfârșitul poetului
Deși moartea sa a fost consemnată oficial ca stop cardio-respirator, Nichita suferea de ani buni de ciroză, agravată de dependența de alcool. Dora a făcut tot posibilul să-l salveze, încercând să-l determine să ducă o viață mai echilibrată, dar boala era deja prea avansată.
Ultimele zile le-au petrecut la o nuntă, la Drobeta Turnu-Severin. Poetul a scris un poem pentru gazde, apoi s-a retras, sleit de puteri. Pe 9 decembrie, s-au întors la București, dar starea lui s-a înrăutățit rapid. Pe 13 decembrie, în toiul nopții, Nichita Stănescu a murit, la doar 50 de ani.
Născut la 31 martie 1933, la Ploiești, Nichita Stănescu a lăsat o moștenire literară impresionantă, care a revoluționat poezia românească printr-un limbaj original, inventiv, liric și profund.
Criticul Alex Ștefănescu își amintea cu sinceritate prima întâlnire cu poezia sa: „Eram adolescent când am citit pentru prima dată versuri de Nichita Stănescu și mi s-au părut… o bazaconie. Însă, treptat, poezia lui m-a cucerit. Atât de mult încât, în 1985, am scris o carte, Introducere în opera lui N. Stănescu, pentru a explica și altora frumusețea și valoarea literară a poeziei sale”.
